Danone îl numește pe Konrad Kowalik în funcția de Managing Director pentru Europa Centrală. Din această poziție, el va coordona activitatea companiei în România, Bulgaria, Ungaria, Cehia și Slovacia, cu activitatea desfășurată de la București, conform unui comunicat de presă.
Konrad Kowalik preia noua funcție începând din luna iulie 2026, având responsabilitatea de a implementa strategia de creștere a Danone în regiune și de a consolida performanța companiei pe piețele din Europa Centrală.
Kowalik are peste 20 de ani de experiență în industria bunurilor de larg consum și un parcurs profesional concentrat pe vânzări, marketing, strategie comercială, managementul categoriilor și conducerea organizațională.
În cadrul Danone, acesta a ocupat mai multe poziții de conducere, printre care Country Manager pentru Țările Baltice, Director de Vânzări și Director Comercial la Nutricia Polonia. Cel mai recent, a fost Director de Zonă pentru Asia-Pacific și Japonia în cadrul Evian Volvic Alpro International.
În noul rol, Konrad Kowalik va urmări accelerarea performanței sustenabile a companiei, dezvoltarea parteneriatelor cu clienții și creșterea pe piețele din regiune. Un alt obiectiv este consolidarea colaborării dintre echipele și funcțiile Danone din Europa Centrală.
„Sunt onorat să preiau această nouă responsabilitate și să lucrez alături de echipele talentate din Europa Centrală. Regiunea oferă oportunități semnificative de creștere, inovare și investiții, iar eu sunt nerăbdător să construiesc pe baza fundamentelor solide ale Danone pentru a genera valoare sustenabilă pentru consumatori, clienți și parteneri”, a declarat Konrad Kowalik.
Kowalik își va desfășura activitatea din București. El îi succede lui Adrian Pascu, care își continuă parcursul profesional în afara companiei Danone.
Numirea noului director regional vine într-un context în care Danone continuă investițiile în producția locală.
La începutul anului 2026, Danone România a finalizat o nouă etapă a procesului de modernizare a fabricii din București, printr-o investiție de 10 milioane de euro într-o nouă linie de ambalare.
Fabrica are 27 de ani de producție locală și, potrivit companiei, se numără printre cele mai avansate unități de producție Danone din Europa. Produsele realizate aici sunt comercializate atât pe piața românească, cât și exportate către alte 17 țări.
Danone România procesează anual peste 65.000 de tone de lapte românesc, colectat de la 22 de ferme mari și peste 100 de gospodari. Compania susține că aproximativ 1 milion de iaurturi sunt distribuite zilnic către consumatorii din România și către piețele externe.
Danone este prezent pe piața românească prin produse lactate proaspete precum Danone, Activia, Danonino și Actimel, produse pe bază de plante sub marca Alpro, precum și prin produse pentru bebeluși și nutriție specializată, inclusiv Aptamil, Milupa și Forticare.
La nivel global, compania operează în trei categorii principale: produse lactate proaspete, produse pe bază de plante, ape și nutriție specializată. Danone are peste 96.000 de angajați, iar produsele sale sunt comercializate în peste 120 de piețe.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți