”Au fost patru echipe concurente: Carne și Sare, Meat and Bread, Carmangeria Ozna și Carmangeria Raitar. Carnea primită a trebuit transformată în diferite produse finite, cum ar fi cârnații. Participanții au trebuit, ca să mă exprim plastic, ”să sculpteze în carne”, sunt adevărați artiști ai preparării cărnii. A contat rapiditatea, dar și modul de lucru în echipă, siguranța operațiunilor de tranșare a carcaselor, corectitudinea operațiunilor, de pildă, să evite să ciupească din os. Concursul a fost organizat și jurizat după regulile internaționale. Câștigători au fost cei de la Carmangeria Ozana, ei au ieșit pe primul loc și anul trecut, la Top Chef Măcelar, explică Dorinel Niculae, project manager al Bucharest Expo Food.
”Ne-am propus să formăm o echipă națională de măcelari și să participăm la concursul internațional care va fi organizat la Paris, în 2025”
Bucharest Food Expo a fost organizat în perioada 28 septembrie – 1 octombrie, în Hala Laminor, din Bulevardul Basarabia, nr. 256, anul acesta fiind a doua ediție.
”Noi am organizat Carnexpo Grill, cel mai mare târg dedicat cărnii din sud-estul Europei, dar pandemia de sars-cov 2 ne-a obligat să întrerupem organizarea acestui târg. Anul trecut am revenit cu această nouă formulă, Bucharest Food Expo, fiindcă, între timp, și-au exprimat interesul să participe și firme din alte segmente ale sectorului alimentar. Am invitat și firme din industrii conexe, cum sunt cele care produc mașini și echipamente. În felul acesta, procesatorii pot cunoaște îndeaproape oferta firmelor respective”, precizează Dorinel Niculae.
În hală au fost prezenți și apicultori sau procesatori artizanali de bere și sucuri naturale.
În exterior, pe una din laturile halei, a fost organizată Piața de mici, unde vizitatorii au avut de ales dintr-o ofertă bogată de preparate din carne pe grătar: mici, cârnați, ciolan de porc. Nu au lipsit nici legumele pe grătar. Au fost prezenți și producători tradiționali de mezeluri și brânzeturi.
Bucharest Food Expo a reunit anul acesta 120 de expozanți, din România și din afara țării: Ucraina, Italia, Rep. Moldova, Franța.
”Facem acest eveniment din pasiune pentru produsele alimentare românești. Organizator principal este compania Addor Events”, precizează Dorinel Niculae.
foto cover Bucharest Food Expo/facebook