Mulți oameni se tem că unele ceaiuri cumpărate din magazine nu sunt naturale și pot conține diverse substanțe, arome alimentare sau aditivi. De aceea, există un interes crescut pentru ceaiurile care pot fi culese în România, direct din natură. Printre aceste plante se numără și sunătoarea, care poate fi culeasă începând cu luna iunie și până în august.
Sunătoarea este o plantă originară din Europa, cu flori galbene, în formă de stea. Este adesea folosită pentru tratarea depresiei, dar poate provoca interacțiuni serioase cu anumite medicamente. Din acest motiv, în unele țări, suplimentele pe bază de sunătoare sunt interzise sau disponibile doar pe bază de prescripție medicală.
Această plantă conține numeroase substanțe chimice care acționează asupra neurotransmițătorilor din creier ce reglează starea de spirit, conform publicației WebMD.
Oamenii folosesc cel mai frecvent sunătoarea pentru depresie și tulburări de dispoziție. Există dovezi științifice solide care susțin eficiența sa în tratarea depresiei ușoare până la moderate. Sunătoarea este, de asemenea, utilizată pentru simptomele menopauzei și multe alte afecțiuni, dar nu există dovezi științifice concludente care să susțină majoritatea acestor alte utilizări.
Pentru ce afecțiuni ar putea fi folosit ceaiul de sunătoare
Eficientă probabil pentru:
– Depresie și anxietate: Planta și extractele sale ar putea fi eficiente pentru tratarea depresiei ușoare sau moderate. Unele produse pe bază de sunătoare ar putea funcționa la fel de bine ca anumite medicamente eliberate pe bază de rețetă și ar putea provoca mai puține efecte secundare.
Posibil eficientă pentru:
– Simptomele menopauzei: Administrarea de sunătoare pe cale orală pare să ajute la reducerea bufeurilor și a altor simptome ale menopauzei.
Probabil ineficientă pentru:
– Sindromul gurii arse.
– Tulburarea pe termen lung a intestinului gros care cauzează dureri abdominale (sindromul de intestin iritabil).
– Deteriorarea nervilor din mâini și picioare.
– Un tip de anxietate marcat de frica în unele sau toate situațiile sociale (tulburarea de anxietate socială).
Mare atenție dacă luați medicamente
Dacă urmați un tratament medicamentos și doriți să consumați ceai de sunătoare, este recomandat să discutați în prealabil cu medicul dumneavoastră. Potrivit Mayo Clinic, sunătoarea poate interacționa cu antidepresive, anxiolitice, barbiturice, statine, medicamente contraceptive și altele.
Apreciez articolele dumneavoastră, nu mai sunt bombastice și de umplutură, preluate de pe tot felul de site-uri care publică articole pentru clickuri. Felicitări.
Sunătoarea este o plantă medicinală puternică, nu trebuie consumat ceai mai mult de 2 plicuri pe zi, pauză după 10-14 zile (ca multe alte tipuri de ceaiuri dealtfel), deoarece devine toxică provocând senzații de amețeli/greață tip vertij.
Keep up the good work!