Șofranul, unul dintre cele mai scumpe condimente din lume, se cultivă și în România, în județul Bihor, iar cererea la export este ridicată. Vândut cu peste 200 de lei gramul, acesta a fost unul dintre produsele-vedetă ale târgului delicateselor artizanale din București. Alături de șofran, vizitatorii au putut descoperi pate de gâscă cu trufe, zacuscă de sturion, brânzeturi maturate și fructe liofilizate, produse românești care câștigă recunoaștere și pe piețele internaționale.
Supranumit „aurul roșu”, șofranul este obținut din stigmatele uscate ale florii cunoscute popular drept brândușa de toamnă. Câteva borcănele expuse la târg pot conține suficient condiment pentru a colora sute de kilograme de orez, spume și creme.
În județul Bihor, cultivarea șofranului presupune multă muncă și un număr mare de plante pentru obținerea unei cantități mici de condiment.
„5.000-6.000 de euro. În perioada următoare începem la recoltat. Să sperăm că o să avem o recoltă undeva la un kg. 150.000 de plante”, a declarat Mircea Bronț, producător de șofran, potrivit Știrile ProTV.

Foto Facebook / Gradina cu sofran
Delicatesele românești ajung și la competiții internaționale, unde concurează cu produse din țări cu tradiții gastronomice consacrate. Pateul de gâscă cu trufe și zacusca de sturion se numără printre preparatele premiate în Franța, Elveția și Marea Britanie.
Trufele românești sunt folosite în numeroase combinații, inclusiv cu ceapă, roșii, pesto și ciuperci. Produsele obținute ajung deja la export în cinci țări europene.
Sorin Ghenovan, unul dintre producători, spune că trufele provin din România și sunt folosite inclusiv pentru prepararea unui pate de ficat de gâscă premiat în Franța.
„Un pate de ficat de gâscă, foarte suav, am luat cu el locul I în Franța. Noi nu-i spunem un produs, ci o experiență”, a explicat producătorul.
Un borcan din acest preparat costă 145 de lei.
Și zacusca românească a ajuns pe piețele externe. Un produs plecat din Moldova până în Marea Britanie s-a întors cu o medalie, însă distincția nu a schimbat prețul: 35 de lei borcanul.
Ciupercile din zona Sucevei sunt valorificate în mai multe forme, de la hribi macerați în ulei de măsline până la pudre și ciuperci uscate.
Un hrib de un kilogram costă 500 de lei, în timp ce pudra de hribi se vinde cu 400 de lei. Gălbiorii uscați ajung la 250 de lei kilogramul, iar ghebele, la 200 de lei.
Produsele sunt apreciate și de cumpărătorii italieni, care folosesc ciupercile nu doar ca aliment, ci și drept condiment pentru sosuri, cartofi prăjiți și risotto.
La târg a fost prezentată și o colecție de sosuri realizate din ardei cultivați în România, inclusiv Jalapeño, Habanero, Carolina Reaper și Sepia Serpent. Produsele provin din Timișoara și sunt numerotate de la 1 la 10, în funcție de iuțeală.
Brânzeturile românești au avut, la rândul lor, un loc important în oferta producătorilor. Vizitatorii au putut degusta sortimente din lapte de capră, realizate după rețete consacrate, chiar dacă producătorii nu pot folosi denumirile originale ale acestora.
Brânzeturile din lapte de vacă, maturate până la trei ani, pot ajunge la 200 de lei kilogramul, direct de la producător.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți