Covrigi calzi, luați în grabă la ieșirea din metrou sau în drum spre școală, țin loc de mic dejun pentru mulți români. Pentru unii, țin loc și de prânz. Gustarea de câțiva lei a trecut cu bine printr-un an greu pentru consum. Potrivit Institutului Național de Statistică, volumul vânzărilor din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 5,7% în primele șapte luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Scumpirile explică o parte din această răcire (vezi articolul de aici). România a avut în iulie 2026 cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, 8,2%, față de o medie europeană de 3%, potrivit Eurostat. În același timp, lanțurile de simigerii au raportat creșteri în fiecare an. Explicația la îndemână este că românii s-au întors la gustarea ieftină. Un economist și o antropologă văd lucrurile mai nuanțat.
Pare logic ca oamenii să cumpere mai mulți covrigi atunci când le scade puterea de cumpărare. Christian Năsulea, lector universitar doctor la Departamentul de Relații Internaționale și Istorie Universală al Facultății de Istorie, Universitatea din București, privește însă cifrele pe o perioadă mai lungă și recomandă prudență cu această etichetă. Un produs al vremurilor grele ar avea vânzări mari în anii de criză și vânzări slabe în anii buni. Cifrele arată altceva. Cel mai mare lanț de simigerii, Luca, a crescut constant între 2022 și 2024, de la 368 la 617 milioane de lei, într-o perioadă în care salariile reale creșteau. Concluzia economistului este că oamenii cumpără covrigi și când o duc bine, așa că explicația prin criză acoperă doar o parte din fenomen.
Pentru 2025, Năsulea recomandă o lectură atentă a cifrelor. Inflația a umflat o parte din creștere, iar cel mai mare lanț a angajat peste 460 de oameni în plus. Raportate la numărul de angajați, vânzările au crescut cu circa 13%, puțin peste inflație. „Cu alte cuvinte, Luca vinde mai mult în primul rând pentru că are mai multe locații și prețuri mai mari, nu pentru că același client cumpără brusc mai mulți covrigi.”
Economistul recunoaște totuși un efect de criză și îl leagă de un fenomen cunoscut în economie drept efectul rujului. „Comerțul cu amănuntul e pe minus din august 2025, iar într-un astfel de context o afacere cu bon mic atrage clienți care renunță la variante mai scumpe. E o variantă locală a «efectului rujului»: în vremuri grele oamenii nu renunță la micile plăceri, le aleg pe cele ieftine.” Expresia îi aparține lui Leonard Lauder, de la Estée Lauder, care a observat că vânzările de ruj cresc în perioadele de recesiune.
Contextul românesc se potrivește cu teoria. În primul semestru din 2026, vânzările de alimente, băuturi și tutun au scăzut cu 4,2% ca volum, arată INS. Cele mai mari scumpiri din 2026 au lovit produse de bază precum cafeaua, ouăle, uleiul și laptele (g4food.ro). Coșul mare de cumpărături se micșorează, iar bonul mic de la simigerie câștigă teren. Covrigul rămâne una dintre puținele plăceri de câțiva lei.
Datele detaliate despre obiceiurile de consum lipsesc, însă logica economică ajută. Primele care ies din buget sunt mesele scumpe luate în oraș. „Se înlocuiesc mai întâi opțiunile scumpe din afara casei: livrarea prin aplicații, cafeneaua cu patiserie, prânzul la restaurant. Cine dădea 40-50 de lei pe un meniu sau pe o comandă poate trece la un sandwich și un covrig de 10-15 lei”, spune Năsulea.
Mâncarea gătită acasă rămâne cea mai ieftină variantă, așa că aici calculul se mută de pe bani pe minute. „Navetistul, părintele care duce copilul la școală, elevul: toți plătesc de fapt pentru treizeci de secunde în loc de un sfert de oră. Timpul are un preț chiar dacă nu apare pe bon.”
Ipoteza crizei primește rezerve și din partea antropologiei. Monica Stroe, antropologă specializată în practici alimentare și lectoră la SNSPA, mută discuția de pe buget pe statut. „Nu am date care să indice adoptarea consumului de covrigi ca strategie de gestionare a politicilor de austeritate, dar aș zice totuși că felul în care s-a configurat oferta de mâncare de tip street food în ultimii ani a avut ca efect destigmatizarea acestei categorii: street-food-ul nu mai e doar necesitate și improvizație”, explică ea.
Marile lanțuri de patiserii au transformat covrigul simplu într-o bază pentru rețete noi. Au apărut umpluturi sărate și dulci, toppinguri, covridog-ul sau covrigul umplut cu cârnat, varză murată și maioneză. „Adăugarea proteinei și a topping-urilor îl transformă practic într-o masă aproape completă, iar variantele cu umpluturi dulci (Nutella, gem) instalează covrigul și pe teritoriul deserturilor sau poate al micului dejun «continental». Aceste hibridizări (…) extrag acest produs economic dintr-o zonă de consum pragmatic, de necesitate, și îi neutralizează conotațiile paupere”, spune antropoloaga.
Ce aduce o asemenea masă pentru sănătate este o altă discuție, pe care un nutriționist a analizat-o pentru G4Food (g4food.ro).
Meniul bogat face din covrig un produs personalizabil, ales după gust, la fel ca toppingurile pentru pizza sau clătite. Monica Stroe adaugă și o explicație afectivă. „La fel ca în cazul merdenelei, cred că intervin factori afectivi care trag covrigul pe teritoriul emoțional al comfort food și contribuie astfel la consolidarea poziției covrigului ca aliment «permis» ocazional și consumatorilor din clasa de mijloc cu alibiul nostalgiei: asocierea cu tinerețea sau cu studenția sau cu (alte) experiențe trecute de precaritate boemă, precum consumul de patiserie din 2 Mai sau Vama Veche.”
În ierarhia gusturilor, covrigul stă astfel mai sus decât alte gustări de stradă. „Aș spune chiar că, în ierarhiile simbolice ale gustului, consumul ocazional de covrigi e mai puțin stigmatizant și produce mai puțină «poluare simbolică» pentru un consumator din clasa de mijloc decât shaorma.” Explicația completează efectul rujului descris de economist: micile plăceri ieftine rezistă și pentru că poartă o încărcătură emoțională.
Ideea timpului, ridicată de Năsulea, apare și în analiza antropoloagei. Pentru ea, covrigul apropie clienții doar până la un punct. „Nu aș afirma fără rezerve că avem de-a face cu un aliment nivelator: poate stăm la aceeași coadă la covrigi, dar nu din aceeași poziție. Ceea ce poate se omogenizează în relație cu apetitul pentru covrig e relația temporală cu mâncarea, accelerarea timpului alocat hranei.”
Monica Stroe vede aceeași grabă în livrările la domiciliu, în prânzul mâncat la birou, în fața tastaturii, și în patiseria care aduce sațietate imediată. „Într-un fel, toate aceste cazuri ilustrează niște constrângeri sau condiționări comune cu care se confruntă mai multe categorii sociale, dar în moduri diferite.”
Cozile de la simigerii trezesc ușor o comparație cu anii ‘80. Statul la coadă pentru alimente a definit viața de zi cu zi în socialismul târziu. Antropoloaga americană Katherine Verdery a numit fenomenul „etatizarea” timpului, adică confiscarea de către regimul Ceaușescu a timpului petrecut de cetățeni în așteptarea produselor esențiale.
Monica Stroe vede în cozile de azi o logică opusă. „Cozile de astăzi nu sunt legate de penurie în același sens, de acces discontinuu la bunuri; ele apar într-o economie a abundenței (…), sunt asociate mai degrabă ofertelor speciale, ofertelor limitate, lansărilor de noi produse, viralizării temporare a unor produse sau hype-ului în jurul unor branduri, deci sunt întreținute de o logică consumeristă.” Chiar și coada de seară, de la ora închiderii, când patiseriile vând ultimele produse la preț redus, ține tot de marketing, spune antropoloaga.
Logica abundenței are în spate un model economic simplu, iar Năsulea corectează aici o impresie răspândită. „Sunt afaceri foarte mari, nu neapărat foarte profitabile. Luca a avut în 2025 un profit net de 54,4 milioane de lei, dar marja netă a fost de 6,67%, un nivel obișnuit în retailul alimentar. Profitul impresionant vine din volum, nu din adaosuri mari”, precizează economistul.
Modelul pare simplu, iar la scară mare devine greu de copiat. Ingredientele de bază sunt ieftine și ușor de standardizat. Spațiile sunt mici, cu chirii mai mici decât ale unui restaurant, și stau lângă metrou, stații, școli și piețe. Un lanț cumpără făina la o scară rezervată marilor jucători. „Coptul la vedere și mirosul sunt cea mai ieftină reclamă din lume. Covrigul aduce clientul, iar marja se face adesea la ce cumpără lângă el: sendvișuri, patiserie, băuturi.”
Năsulea amintește și cât de lent se construiește o asemenea rețea. „Merită spus și ce nu se vede în cifre: o afacere care a pornit în 2010 de la 40.000 de lei și a avut pierderi în primii patru ani. Nimeni nu a planificat succesul ăsta de la centru. L-au validat consumatorii, zi de zi, cu câțiva lei.”
Simigeriile românești au trecut între timp granița, în Polonia, iar economistul vede aici un test important pentru piața de acasă. „Faptul că modelul merge în Polonia, unde nu există criza noastră de putere de cumpărare, arată că nu depinde de sărăcie. Oricum, creșterea nominală va încetini odată cu inflația.”
Prima limită a pieței este geografică, spune Christian Năsulea. „În orașele mari, rețeaua se apropie de saturație. O unitate nouă începe să ia clienți de la cea de peste drum. Creșterea va veni din orașele mici, din produse noi și din extinderea în afara țării.”
Dacă veniturile își revin, economistul se așteaptă la o încetinire moderată a vânzărilor. „Cel mai probabil simigeriile se vor muta spre produse mai scumpe, cu marjă mai bună, cum au făcut lanțurile de fast-food când clienții lor s-au îmbogățit. Riscul real e pe costuri: forța de muncă, energia și taxele, într-o afacere cu peste 3.000 de angajați și marje mici.”
Cifrele de azi descriu o piață construită pe volum și pe marje în jur de 7%. Comerțul cu amănuntul a pierdut 5,7% din volum în șapte luni, iar inflația de 8,2% apasă pe aceleași costuri pe care le enumeră economistul. Pentru milioane de români, covrigul de dimineață rămâne cea mai rapidă și mai ieftină masă din oraș, iar pentru clasa de mijloc, o mică plăcere cu gust de nostalgie.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți