Agricultura bio: din cauza pandemiei Covid -19, Comisia Europeană a prelungit până la 1 februarie 2021 perioada de efectuare a inspecției anuale de către organismele de control

Agricultura bio: din cauza pandemiei Covid -19, Comisia Europeană a prelungit până la 1 februarie 2021 perioada de efectuare a inspecției anuale de către organismele de control Agricultura bio: din cauza pandemiei Covid -19, Comisia Europeană a prelungit până la 1 februarie 2021 perioada de efectuare a inspecției anuale de către organismele de control

Termenul inițial a fost 30 septembrie 2020, dar autoritățile europene au considerat că organismele de control, din cauza măsurilor restrictive impuse pentru combaterea pandemiei covid -19, nu vor avea destul timp pentru a efectua inspecția anuală în teren la operatorii din sectorul ecologic. Prin urmare, au stabilit un nou termen limită, 1 februarie 2021.

Totodată, inspecția anuală efectuată de organismul de control planificată până la 1 februarie 2021 poate fi înlocuită cu un „audit de supraveghere anual” efectuat prin orice mijloc disponibil de comunicare la distanță, atât timp cât măsurile de urgență instituite la nivel național, în statele membre, din cauza pandemiei de COVID-19, împiedică autoritatea competentă să efectueze inspecția respectivă.

De asemenea, inspecțiile fizice efectuate în scopul realizării inspecțiilor anuale și al reînnoirii documentelor justificative ale operatorilor din agricultura ecologică pot fi înlocuite cu controale ale documentelor. Respectivele controale ale documentelor pot fi efectuate, când este necesar, inclusiv prin orice mijloc disponibil de comunicare la distanță. Aceste decizii pot fi luate în cazul operatorilor cu risc scăzut ( de fraudare, n.n. ) potrivit constatărilor procedurii de evaluare a riscului a autorității competente sau, după caz, a autorității sau a organismului de control, în contextul restricțiilor de circulație impuse prin măsurile naționale instituite din cauza pandemiei de COVID-19,

Rămâne, însă, valabilă până la 31 decembrie 2020 prevederea că numărul eșantioanelor care trebuie prelevate și analizate de organismul sau autoritatea de control în fiecare an corespunde unui procentaj de cel puțin 2 % din numărul de operatori pe care îi controlează.

Tot până la 31 decembrie 2020, este valabilă și derogarea potrivit căreia vizitele suplimentare de control prin sondaj vizează 5 % dintre operatorii sub contract, conform categoriei de risc căreia îi aparțin. Același termen are și derogarea potrivt căreia cel puțin 5 % dintre toate inspecțiile și vizitele efectuate trebuie să neanunțate. Comisia a motivat că procentajele minime legate de numărul eșantioanelor, de vizitele suplimentare de control prin sondaj și de inspecțiile și vizitele neanunțate se calculează pe bază anuală și, astfel, nu trebuie să se modifice data de încetare a aplicării derogărilor respective.

În ceea ce privește activitățile de control desfășurate în China, noul regulament se aplică până la 1 februarie 2021.

Lantulalimentar.ro precizează că în 8 iulie 2020, Comisia Europeană a decis acordarea unor derogări de la Regulamentele 889/2008 privind producția ecologică și 1235/2008, privind importul de produse ecologice din țări terțe. Derogările au fost decise din cauza crizei sanitare. Întrucât pandemia covid -19 a revenit în numeroase state europene, C.E a fost nevoită să prelungească până în februarie 2021 termenul de aplicare a deciziilor luate în iulie 2020.

În textul noului regulament de punere în aplicare, publicat azi, 11 noiembrie, în Jurnalul oficial al U.E., cu numărul 1667, este menționat că ”andemia de COVID-19 și amplele restricții de circulație instituite în statele membre și în țări terțe sub forma unor măsuri naționale constituie o provocare excepțională și fără precedent pentru statele membre și pentru operatori în ceea ce privește efectuarea controalelor prevăzute în regulamentele europene”.

Statele membre au informat Comisia că, în contextul crizei legate de pandemia de COVID-19, anumite perturbări grave ale funcționării sistemelor lor de control din sectorul agriculturii ecologice vor persista după data de 30 septembrie 2020. Comisia a motivat că pentru a se ține seama de aceste perturbări, perioada de aplicare a Regulamentului de punere în aplicare din iulie 2020 trebuie să fie prelungită până la 1 februarie 2021.

foto cover pexels.com/Adonyi Gabor

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *