A început competiția anuală „Amintiri Gustoase”, un eveniment dedicat iubitorilor de gastronomie, care oferă 91 de premii și șansa de a participa la o zi specială de gătit alături de personalități renumite din domeniu.
Concursul, ajuns la a patra ediție, se desfășoară exclusiv pe social media și are ca scop descoperirea de rețete inedite care să inspire publicul să gătească acasă cu pasiune și creativitate. Tema din acest an, „Diversitate în gusturi și bucate. Repetiție de Crăciun”, pune accent pe pregătirea sărbătorilor de iarnă, iar regulamentul poate fi consultat online aici.
Premii și o zi dedicată gastronomiei
Concursul se desfășoară până pe 8 decembrie și oferă atât premii prin tragere la sorți, cât și premii jurizate. Cei mai buni 100 de concurenți vor fi invitați la un eveniment exclusiv, unde vor pregăti rețete de Crăciun alături de nume mari din lumea gastronomiei.
Juriul: un mix de experți, influenceri și specialiști HoReCa
Chef Liviu Lambrino conduce un juriu format din influenceri gastronomici populari, precum Laura Laurențiu, Andreea Jugănaru (Andreea Chinese Food), Alina și Ciprian Muntele, Daniela Niculi, Dana Burlacu Visternicu, Nicoleta Rădăcină și Corina Dima. De asemenea, echipa este completată de antropologi și istorici culinari, precum Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, dar și de experți din zona HoReCa, cum ar fi Marius Tudosiei (Băcănia Veche), Alina Săftulescu (restaurant Kibuț) și Teodor Frolu (restaurantul Ivan Pescar).
Un manifest pentru bucuria de a găti
Silvia Teodorescu, managing partner Zaga Brand, agenția care produce podcastul „Amintiri Gustoase”, explică esența concursului: „Ne e din ce în ce mai mult jenă să spunem că ne place să mâncăm. Ideea de gust în mâncare e poziționată în antagonie cu silueta suplă, cu sănătatea și chiar cu valorile unei persoane. Nimic nu poate fi mai neadevărat. Iar Amintiri Gustoase, inclusiv prin concursul anual din social media, militează pentru mâncare bună, împărtășită, care ne va aduce invariabil mai aproape unii de alții și ne va lăsa să ne cunoaștem mai bine și să ne oferim bucurie. Fiecare rețetă înscrisă în concurs este un manifest pentru cât de mult timp ne alocăm sau dăruim pentru cei dragi!”.
Ca în fiecare an, cele mai bune rețete din competiție vor fi incluse într-o carte de bucate, alăturându-se celor două volume deja publicate: „Amintiri Gustoase de care ne este dor și poftă” și „Mese festive”.