Companii bulgărești care exportă fructe și legume sunt în căutare de noi piețe și tehnologii pentru lanțul de aprovizionare, notează publicația freshplaza.com.
„În Bulgaria, firmele din agricultură produc aproape toate tipurile de fructe și legume care se găsesc în mod obișnuit pe rafturile supermarketurilor și piețelor angro. În ultimii ani au crescut și exporturile. De exemplu, cartofii, roșiile, ardeii dulci, castraveții și conopida sunt expediate în țări din Uniunea Europeană: Grecia, România, Ungaria, Republica Cehă, Germania și Polonia. În plus, strugurii, pepenii verzi, fructele cu sâmburi și căpșunile sunt trimise în Regatul Unit, Belarus, România, Ungaria, Cehia, Germania și Polonia”, spune Marina Evtimova, reprezentant Expo Business Partner.
Un obstacol în calea dezvoltării legumiculturii și pomiculturii este fragmentarea terenurilor. Cultivarea are loc pe suprafețe mici, cu o varietate mare de specii, ceea ce duce la dificultăți în obținerea unor loturi uniforme pentru export.
O altă problemă o reprezintă costurile crescute ale înființării și îngrijirii culturilor agricole. Startul înființării culturilor în sere este amânat pentru a economisi energia necesară încălzirii și a reduce astfel costurile de producție. Serele de nouă generație care economisesc energie i-ar putea ajuta foarte mult pe producătorii agricoli.
În pofida acestor probleme, în ultimii ani exportul de legume bulgărești a crescut.
„Leguminoasele, cartofii, roșiile de seră și castraveții din Bulgaria au o poziție competitivă relativ bună pe piețele externe. Principala problemă a exportului este creșterea costurilor logistice. Recent, Bulgaria a inițiat procedura de export către Est”, precizează Marina Evtimova.
Mai multe companii din Bulgaria va participa la Târgul agricol Macfrut, organizat în Italia, la Rimini, în perioada 8-10 mai 2024.
În total, o sută de companii de fructe și legume din Bulgaria folosesc ca platformă de export Expo Business Partner pentru a-și extinde rețeaua comercială și pentru a ajunge pe noi piețe.
Mai bine de la bulgari decat de la turci…sunt sanse mai mari sa respecte conditiile EU