Medici şi dieteticieni din ţară se întâlnesc la Iaşi, în perioada 4-5 iulie, pentru a lua parte la cea de-a doua ediţie a Şcolii de Nutriţie şi Dietetică – Dietetis

Iaşi: Medici, farmacişti, manageri de spitale şi dieteticieni, la Şcoala de Nutriţie şi Dietetică - Dietetis Sursa foto: Dietetis Facebook

Medici şi dieteticieni din ţară se întâlnesc la Iaşi, în perioada 4-5 iulie, pentru a lua parte la cea de-a doua ediţie a Şcolii de Nutriţie şi Dietetică – Dietetis, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

Organizat de Colegiul Teritorial al Dieteticienilor din Judeţul Iaşi, Dietetis este un eveniment ştiinţific dedicat profesioniştilor din domeniul nutriţiei şi dieteticii, construit ca o platformă de formare, actualizare şi dialog interdisciplinar.

Potrivit organizatorilor, tematica ştiinţifică a ediţiei din acest an urmăreşte două direcţii majore.

Una dintre acestea vizează nutriţia în patologiile gastrointestinale, accentul fiind pus pe boala celiacă, sindromul de intestin iritabil, bolile inflamatorii intestinale şi oncologia digestivă, iar cel de-al doilea subiect major al discuţiilor vizează utilizarea suplimentelor moderne în practica dietetică, de la compuşi neuroregenerativi şi adaptogeni, până la nutricosmetice şi probiotice pentru axa intestin-creier.

“Ne bucurăm să avem alături atât manageri de spitale care au înţeles importanţa integrării dieteticianului în echipa medicală, cât şi colaboratori, lectori şi colegi dieteticieni care susţin activ dezvoltarea acestei profesii. Dietetis este un eveniment construit pe rigoare ştiinţifică şi entuziasm profesional, iar interesul crescut arată nevoia clară de astfel de iniţiative”, a declarat preşedinte al Colegiului Teritorial al Dieteticienilor Iaşi, Adina Rusu.

În cadrul manifestărilor vor fi organizate şi un workshop cu aplicabilitate practică, un curs intensiv şi două sesiuni de comunicări ştiinţifice, reunind sute de participanţi din toată ţara – dieteticieni, medici, farmacişti, cadre universitare şi studenţi din domeniul sănătăţii.

“Dietetis îşi propune să devină un reper de excelenţă în educaţia continuă a dieteticienilor din România şi să susţină eforturile de recunoaştere şi reglementare a profesiei în sistemul medical românesc”, a precizat Adina Rusu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *