Cel mai mare târg agricol din Transilvania, Agraria, deschis în județul Cluj / Zootehnica Show, una dintre atracțiile evenimentului

targ agricol, Agraria, Cluj, agricultura Foto: agraria-dlg.ro

Agraria se desfășoară în perioada 18 – 21 aprilie, pe platforma de la Jucu Herghelia, la 23 de km de Cluj Napoca. Târgul este deschis între orele 10:00 – 18:00. 

Evenimentul cuprinde: expoziție de mașini și utilaje agricole pentru cultura mare și horticultură, standuri cu instalații și echipamente pentru Zootehnie, programul Tractor & Tractorist, dar și Zootehnica Show, unde crescătorii de animale, cu precădere ovine și bovine, prezintă exemplare de rasă, cu înaltă valoare genetică.

Totodată, vizitatorii au ocazia să deguste și să cumpere „Produse tradiționale și locale”.

Agraria 2024 include și forumuri, conferințe și întâlniri cu specialiștii din agribusiness.

tractor, utilaje agricole, Cluj, targ
foto: agraria-dlg.ro

Fermierii, specialiștii, managerii și autoritățile din domeniul agriculturii regăsesc la Agraria ultimele noutăți privind tehnica agricolă, soluții privind mecanizarea și inovațiile din domeniul zootehniei.

De peste 25 de ani, Agraria oferă fermierilor soluții adaptate şi tehnologie potrivită, în funcție de specificul zonei și specificul culturilor, pentru a face performanță în agricultură.

Organizator este DLG Intermarketing, cu sediul în București, companie româno-germană, parte a Societății Germane pentru Agricultură (DLG e.V.).

Târgul agricol de la Jucu este primul eveniment agricol major organizat după protestele fermierilor români (ianuarie 2024), care au reclamat dificultăți de natură economică.

Târgul deschide seria anuală de mari evenimente dedicate sectorului agroalimentar: Agriplanta – RomAgrotec (Fundulea, jud. Călărași), Agromalim (Arad), Indagra (București), plus alte evenimente specializate, de relevanță locală: târguri/expoziții de animale sau de utilaje și mașini agricole sau evenimente cu caracter culinar (Festivalul Păstrăvului, jud. Suceava, Festivalul Cașcavelei, jud. Prahova, Festivalul Tocanului, jud. Gorj). 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *