Se numește Portulaca oleracea și i se spune în popor iarbă grasă. Este o plantă sălbatică și spontană pe care o găsim practic peste tot unde găsește apă și condițiile îi permit să se dezvolte. Face parte din familia Portulacaceae, este o plantă suculentă pe care o putem regăsi chiar și iarna, dacă nu e extrem de frig. Mai există o varietate de portulaca ornamentală, necomestibilă, care se recunoaște după florile viu colorate. Cea comestibilă are niște flori aproape invizibile.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Este una dintre ierburile considerate buruieni pe care le eliminăm de regulă dintre rândurile de legume și zarzavaturi din grădină. Un obicei parțial greșit: e OK să o adunăm de pe rânduri, dar nu să o aruncăm, ci să o consumă. Este foarte ușor de adăugat în orice salată, mai ales că are gust acrișor. Și este bogată în proprietăți benefice pentru organismul nostru, scrie publicația cookist.it.
Portulaca este o plantă foarte bogată în omega-3
Portulaca este folosită ca plantă medicinală încă din perioada Egiptului Antic, datorită efectelor sale benefice. Este bogată în acizi grași omega-3, aceasta fiind și motivul pentru care i se mai spune iarbă grasă. Totodată, are proprietăți depurative și diuretice, fiind ideală pentru tratarea tulburărilor intestinale. Ajută digestia și combate dezvoltarea bacteriilor în caz de inflamații. Datorită conținutului ridicat de omega-3, susține sănătatea circulației sangvine și ajută în prevenirea bolilor cardiovasculare. De asemenea, poate fi folosită pentru prepararea unor comprese împotriva mâncărimii provocate de înțepăturile de țânțari sau ca remediu natural pentru combaterea acneei.
Câteva idei cum putem consuma iarba grasă
Portulaca poate fi folosită în bucătărie în diferit feluri, atât crudă, cât și gătită. De exemplu, crudă, poate da un plus de savoare salatelor, pentru că are un gust foarte plăcut, acrișor. Și mai interesantă este dacă o combinăm cu rucola proaspătă, așa cum se obișnuiește, de exemplu, în sudul Italiei.
Gătită, poate deveni ingredientul principal al unor supe sau ciorbe vegetale: sunt suficiente câteva roșii proaspete, un cartof și un ardei iute pentru a obține un fel de mâncare sărăcăcios, dar plin de gust. De asemenea, o putem adăuga și peste o mâncare scăzută, de exemplu din cartofi.
Dar merge și într-un sos de paste: se blanșează rapid trecând-o prin apă fierbinte, apoi se sotează cu un cățel de usturoi și câteva roșii decojite. Se consumă chiar și semințele de portulaca: adăugate, de pildă, în muesli la micul dejun sau pentru a condimenta aluatul pâinii de casă.
Ce pui într-un pesto de Portulaca
Dar dacă unele dintre ideile de ma sus poate mai sunt cunoscute, mai nou iarba grasă se consumă foarte mult și sub formă de pesto. Acest tip de sos crud se obține adăugând alte ingrediente care să asigure un echilibru aromatic dar să confere și o parte proteică. Iar pentru asta, cea mai bună e o mână de parmezan ras. Mai jos o posibilă rețetă:
300 g Portulaca spălată și uscată
50 Parmigiano Regiano sau Grana Padano
50 g nuci măcinate și uscate ușor în tigaie
40 g ulei de măsline
1 cățel de usturoi
sare după gust
Se adaugă toate ingredientele într-un vas și se mărunțesc folosind un mixer vertical. Acest sos pesto de iarbă grasă e ideal vara pe lângă o porție de carne cu legume sau într-o salată de paste. Iar dacă pe lângă aceleași ingrediente adăugăm și un cartof fiert sau pună fasole fiartă, obținem o cremă tartinabilă mai densă, pe care o putem întinde pe pâine.
Citește și:
Ce este leguma chinezească pak choi, care se cultivă mai nou și în Europa
O specie nouă de broccoli, Tendersteam, cu tulpina mai fragedă