Soiul de cais Abricot des Baronnies înregistrat recent ca IGP este cultivat la poalele Alpilor Francezi, are un gust foarte dulce, iar culoarea sa poate fi portocaliu, roșu sau galben pal, anunță EU Food & Farming, pagina de Facebook a DG AGRI, din cadrul Comisiei Europene.
Demersul pentru înscrierea fructelor în Registrul european de produse certificate DOP și IGP a fost făcut de o asociație de pomicultori, înființată cu 30 de ani în urmă. Procesul pentru obținerea etichetei IGP a durat doi ani.
Teritoriul „Baronilor”, unde se află livezile de cais, se întinde în sud-estul Franței, în principal în sudul departamentului Drôme, dar acoperă și marginea departamentelor din vecinătate, Vaucluse și Hautes-Alpes.
Fructele din soiul de cais Abricot des Baronnies sunt apreciate în stare proaspătă, dar și sub formă de suc nectar, gemuri, compoturi și chiar produse de cosmetică.
Acest nou nume va fi adăugat la lista celor 3.596 de indicații geografice deja protejate.
România are 13 produse recunoscute la Bruxelles, dar printre acestea nu se află niciun fruct și numai două produse finite sunt de origine vegetală: Magiunul de Topoloveni și Pita de Pecica.