Ministrul, jurnaliștii și legea de funcționare a MADR

Ministrul, jurnaliștii și legea de funcționare a MADR Ministrul, jurnaliștii și legea de funcționare a MADR

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, ar fi promis, ieri, în județul Mureș, unde s-a întâlnit cu fermierii, că îi va cere demisia comisarului european pentru Agricultură, azi, la Consiliul AgriFish.

Am citit despre asta într-o știre Agerpres, apoi MADR, pe grupul administrat pe o rețea de socializare, a comunicat că fermierii mureșeni ar fi fost cei care au cerut demisia comisarului european și ministrul le-a zis că o să preia mesajul lor să-l transmită mai departe.

Să merg pe varianta hard că ministrul ar fi zis personal acolo că îi va cere, azi, demisia comisarului. Azi, nu a cerut-o în mod explicit și imperativ: ”D-le comisar, demisionați”, dar nici nu s-a făcut că plouă, că ar fi uitat ce a promis, ieri, la Mureș! 

Iată declarația lui Florin Barbu: 

România își menține poziția conform căreia este obligatoriu ca această derogare ( GAEC 7 și GAEC 8 ) să fie prelungită. D-le comisar ( comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, n.m. ), vă atrag atenția că au trecut șase luni de când am solicitat un răspuns al Comisiei ( Europene, n.m. ). Acest răspuns nu a venit, în pofida unui vot exprimat de 15 state membre. Nemulțumirea fermierilor noștri este reală și se manifestă deja în stradă, în toată Uniunea Europeană. Dacă nu înțelegem că fermierii noștri au nevoie de un sprijin real, nu de piedici suplimentare în obținerea de producții, putem să plecăm cu toții din funcțiile pe care le deținem, inclusiv dumneavoastră, domnule comisar! Acesta este mandatul pe care îl am de la fermierii mei și pe care nu îl pot ignora”. 

Pe grupul de presă al MADR, decepție mare că Barbu nu s-a ținut de cuvânt și nu a sărit la gâtul comisarului european să-i ceară demisia. Adică, ce ar fi promis la Mureș era musai să pună azi în aplicare la Bruxelles, în mod imperativ: ”Wojciechowski, dă-ți demisia!

Hai să fim, totuși, rezonabili: un ministru invitat în teritoriu printre fermieri nu îi contrazice, trebuie să aibă tact, mai ales când în țară este o situație explozivă, gata să degenereze în anarhie. Să fi zis Barbu ce? ”Bă, sunteți proști, cum să cer eu demisia comisarului european?” Sunt proteste în țară, fermierii din Mureș sunt o forță în Ardeal. Ministrul nu avea de ce să pună paie pe foc. 

Azi, la Bruxelles, ministrul, după cum ați citit mai sus, a mermelit-o, a zis ceva și de demisie, ce-i drept, pe un ton ferm, dar așa, în general, în bloc. Barbu ar fi dispus să se întoarcă la Slatina, dar și ceilalți miniștri europeni, cu comisarul în frunte, să plece în localitățile lor de baștină. 

Nici nu mai are importanță dacă premierul Ciolacu i-a cerut ministrului să se tempereze, să o scalde, să o întoarcă așa cum Carpații se întorc la Buzău spre vest: chiar dacă ar fi fost o premieră, cererea ministrului român ca Wojciechowski să demisioneze ar fi fost fără efect. Cel mult ne-am fi făcut de râs, dar nu ar fi fost nimic nou în a ne face de râs, pe plan internațional, nimic excepțional. La asta ne cam pricepem. 

Altceva nu au remarcat jurnaliștii de vorbe: ultima frază din intervenția lui Barbu, și anume: ”Acesta este mandatul pe care îl am de la fermierii mei și pe care nu îl pot ignora”. 

Florin Barbu, ministrul Agriculturii ( stânga ), Sorin Moise, secretar de stat MADR, sursa madr.ro

Nu, domnule, un ministru al Agriculturii nu poate avea mandat de la fermieri, ca să-i reprezinte la Consiliul Agrifish. HG 30 din 18 Ianuarie 2017 privind organizarea și funcționarea MADR nu prevede ca ministrul să aibă mandat de reprezentare a fermierilor la nivelul instituțiilor europene!

Ministrul nu este lider de sindicat agricol, chiar dacă unii lideri de sindicate agricole mufați la minister își arogă veleități de consilieri neoficiali. Ministerul are funcție de reprezentare, dar, atenție ce scrie la art. 2, alin 1), lit. e:

”… de reprezentare, prin care se asigură, în numele Guvernului, reprezentarea pe plan intern și extern în domeniul său de activitate și în limitele stabilite prin actele normative în vigoare”.

Nu scrie nicăieri în HG menționată mai sus că ministerul/ministrul poate avea mandat de la fermieri în relația cu forurile europene. 

Ministrul are, însă, bază legală să ceară, de pildă, derogări pentru GAEC 7 și GAEC 8, prin art. 3, lit. d): ”elaborează și fundamentează documentele ce reflectă poziția României în raport cu politica și strategia Uniunii Europene pentru domeniul său de competență și asigură participarea la activitățile instituțiilor Uniunii Europene”. 

Restul ar putea fi numai influență sindicalistă fără cunoașterea legii! 

foto cover madr.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. Da, era de așteptat ca ministrul Barbu să nu solicite ad litteram demisia Comisarului pentru agricultură. Este dincolo de orice uzanță politică, diplomatică, chestiunile de politică europeană nu se rezolvă ca la o televiziune sau în Facebook, cu indignări, amenințări.

    Doar că dl. ministru însuși s-a hazardat, politic, să se angajeze față de un grup anume de factori interesați/stakeholderi, că va face așa ceva la Consiliul Agri-Fish.

    Ca în democrație, ședințele de Consiliu se transmit live, președinția dă cuvântul, conform agendei, fiecărei țări. Așa că acei care au dorit, au putut verifica dacă dl. Barbu a cerut ad litteram demisia lui Janusz Czesław Wojciechowski. Ceea ce nu s-a întâmplat.

    Pe de altă parte am fost plăcut surprins să observ, vizionând înregistrarea, că vorbitorii sunt invitați, pe numele de botez/prenume, să ia cuvântul.

    La ce să te aștepți, când “Florin” este invitat să ia cuvântul, acesta să ceară demisia lui “Janusz”?

    Ridicol, nu avem de ce să îl scuzăm pe dl. ministru. Doar dacă considerăm, dâmbovițenește, că știm că a jucat teatru. Ori asta este fariseism politic, neseriozitate. Ca să ce, să iasă cu fața curata de la întâlnirea cu niște fermieri?

    Și ne mai întrebăm de ce România nu obține, uneori, rezultate în negocierile de la Bruxelles? Pentru că se tratează negocierea la mișto.

  2. De acord cucritica față de arondarea MADR unor grupuri de interese. La Bruxelles nu te duci ca reprezentant numai al unora și nu al altora. Pe ce bază? Nu este prezentă România, acolo, pe mandatul dat de guvernul României, într-un fel sau altul?

  3. Dacă nu cunoști, afli, citești, te informezi. Ce ne facem cu incompetența profesională dar și politică?

    Aflu, dintr-o simplă investigare în internet, de la un corespondent RRA la Bruxelles, că chestiunea prelungirii derogărilor de la normele GAEC, cu încă 1 an, ține de o modificare de Regulament. Sursa aici https://bit.ly/3S93GzK

    Regulamentul pentru PAC este în procedură tripartită, CE propune, se dezbate în PE, se decide PE plus CE, apoi decizie în Consiliul European.

    Un parcurs ce poate ține luni de zile.

    Suntem în ianuarie, alegeri sunt în iunie, uniii comisari se pregătesc de candidaturi în țările de origine. Parlamentarii, de asemenea.

    Crede cineva, în afară de dl. ministru Florin Barbu, că se pornește toată această schemă politică, să se ocupe de derogare, la nivel de 27 de state membre în următoarele 5-6-8 luni? Fără PE?

    Pe de altă parte, Europa tot se luptă să nu devină un suprastat cu multe, prea multe reglementări. Orice concesii care devin permanente sunt ca un drog. O derogare este limitată în timp. S-a terminat.

    Tot neseriozitate, de ce nu li s-a explicat fermierilor de la Tg. Mureș care este realitatea, în loc să se dea în stambă dl. ministru că se ia de guler cu dl. comisar european? De ce România este constant cantonată în arătarea cu degetul către vest?

    Este foarte simplu, cine nu vrea Europea să nu mai ceară de la APIA bani. Iese din sistem, toți fermierii mari ies din sistem și renunță la PAC. Dar se comportă ca niște agenți economici dependenți de subvenții. Ce să mai spunem de cele naționale, care vin de la ceilalți plătitori de taxe și impozite.

    Și când mergem la piață hai să vedem.aflăm, unde se regăsesc subvențiile, la raft? Sau la tarabă? Se reîntorc la consumatorul din România?

    Nu știm, dar unii femieri se plâng că nu le ajunge. Tot timpul nu le ajunge, de peste 32 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *