Pentru că nu a avut succes în a-și convinge copiii să consume legume, băimăreanca Anca Vălean s-a gândit la o formă în care să-i poată păcăli. Știind că le plac pastele, a făcut legumele piure și le-a combinat în aluatul de paste, pe care știa să-l facă încă din copilărie, de la bunica ei. Aceasta este pe scurt povestea brandului „răstăuțe maramureșene”, pe care o să-l găsiți tot mai des pe rafturile magazinelor. Spun „tot mai des” pentru că de la cele două aparate de uz casnic cu care au pornit în 2015, au ajuns la o capacitate de producție de două tone de paste pe lună.
Împreună cu soțul ei, Corneliu, au pus pe picioare o mică firmă care le aduce nu doar profit, ci și o mare satisfacție, știind că ceea ce oferă ei spre vânzare este un produs 100% natural. „În 2015 am început mai serios, în momentul în care am început diversificarea cu fetița noastră. Atunci am ajuns să citim etichetele produselor pe care le cumpărat și am văzut că e un adevărat tabel de ingrediente, am zis: nu e ok ce mâncăm, trebuie să ne schimbăm obiceiurile alimentare”, relatează ea acum.
Ingrediente doar naturale, de la furnizori locali
Și amintindu-și cum a făcut tăiței cu bunica ei în copilărie, pentru supa de duminică, a început să facă și pentru copiii ei. „Unul dintre motivele care au stat la baza acestei povești a fost acela că copilul nostru nu mânca legume. Am încercat sub orice formă posibilă să i le dăm. Și cum am văzut că îi plăceau pastele, am zis: ok, nicio problemă. Punem legumele în paste.” Și așa a început să facă pastele colorate cu sfeclă, cu spanac sau cu ardei. Se bucură de un aport de nutrienți mai mare, astfel. „Eu mă simt împăcată că măcar așa le mănâncă”, mai arată ea.
Ingredientele precum ouăle sau spanacul sunt achiziționate tot de la producători locali, ceea ce permite ca toate să fie proaspete.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
După ce sunt produse, pastele se usucă la temperatura ambientală, timp de câteva zile. Și pentru că nu au coloranți artificiali, la fierbere, e posibil să mai scadă din intensitatea culorii. „Am mai avut clienți care s-au plâns de asta. Dar sunt ingrediente naturale, nu au cum să reziste, mai ales dacă sunt fierte mai mult de 10 minute”, mai adaugă ea.
Pastele clorate, cele mai vândute
Pastele colorate sunt cele mai vândute, și nici nu e de mirare, pentru că arată ca un curcubeu și cu siguranță atrag clienții, în special pe cei mici. Din păcate însă, procesul de producție e foarte dificil și, cel mai probabil, nu vor mai rămâne mult timp în producție. „Fiecare aluat în parte este întins, se fac straturi și se pun straturile colorate unul peste altul. Apoi se taie și se pun la uscat. În plus, rămâne foarte mult rebut. În momentul în care noi le tăiem, cad capetele de producție. Nu sunt întregi, nu le putem vinde”, mai explică ea.
Începuturi cu peripeții
Capacitatea de producție a crescut treptat, dar nu a fost fără „peripeții”. „Am început cu două aparate pentru uz casnic. Am stricat vreo două aparate de frământat pâine. Apoi am fost în Italia și am găsit acolo un aparat mai performant. Am cumpărat unul, s-a stricat (pentru că l-am suprasolicitat), am mai cumpărat unul, iar când am simțit că e momentul să creștem capacitatea de producție, am luat altul, puțin mai performant. Acela a fost i momentul în care ne-am deschis primul atelier, un spațiu de producție”, mai relatează ea.
La acea vreme, capacitatea de producție era de aproximativ un kilogram de paste la jumătate de oră. Apoi au început să apară și provocările. „Prima provocare pe care am întâmpinat-o a fost o comandă de la o companie mare din Baia Mare, care ne-a cerut 3.000 de pachete de paste. Am zis: trebuie să le facem! Acela a fost momentul în care am crescut din nou capacitatea de producție. Acum putem să producem cam 2 tone pe lună, dar încă nu am avut așa solicitare. Deși nu m-ar deranja”, mai spune ea.
Pastele pot fi găsite online, sau la târgul săptămânal „Roade de oraș!” din Baia Mare, unde clienții care au făcut comenzi online vin și le ridică. Mai sunt băcăniile din țară, pentru care livrează produse.