Crescătorii de ovine și caprine din România vor beneficia, în acest an, de un sprijin financiar oferit de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Subvenția este destinată tineretului ovin și caprin, în special mieluțelor și căprițelor, iar valoarea acordată este de 248 de lei pe cap de animal eligibil, echivalentul a 50 de euro. Sprijinul financiar este disponibil pentru un număr cuprins între 50 și 300 de capete de animale, informează Agrointeligența.
Ministerul Agriculturii a lansat în dezbatere publică un proiect de act normativ pentru a sprijini crescătorii de ovine și caprine, sector afectat de fenomene climatice nefavorabile. Subvenția se acordă sub formă de grant, fiind finanțată dintr-un buget total de 48 de milioane de euro, dintre care 21,6 milioane de euro provin din finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă. Plata sprijinului se face prin APIA, iar termenul final pentru efectuarea plăților este 30 aprilie 2025, cu posibilitatea extinderii până la finalul lunii iunie în cazurile de conturi bancare invalide.
Pentru a beneficia de această subvenție, crescătorii de ovine și caprine trebuie să întrunească următoarele condiții:
Pentru a accesa subvenția, fermierii eligibili trebuie să depună o cerere la APIA, însoțită de următoarele documente:
Termenul de depunere a cererii este de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legislației care reglementează acordarea subvenției. Cuantumul sprijinului este fixat la 248 de lei pe cap de animal eligibil, dar în cazul unui număr mai mare de animale eligibile decât cel estimat, valoarea subvenției poate scădea proporțional.
Plata se face pentru minim 50 și maxim 300 de animale eligibile per fermier, indiferent dacă acesta deține un număr mai mare de animale. „Ajutorul este plafonat la maxim 300 de capete, chiar dacă fermierul are mai multe animale care ar putea intra la plată”, se arată în proiectul de act normativ.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți