Românca de pe coasta Mediteranei care transformă fiecare tort într-o operă de artă/ „Habar n-aveam să gătesc până am plecat din România, acolo gătea soacra mea. Am ajuns să fac torturi pentru că îmi plac lucrurile bune și frumoase”

tort Foto Instagram felicias_cakery

Când am ajuns la ea în bucătărie punea florile pe unul dintre cele două torturi pe care le pregătise. „Prietena mea, care are o clinică dentară aici în oraș (n.r. – în Sitges, lângă Barcelona) m-a rugat să-i fac un tort, e ziua unei angajate de-ai ei. E tort Oreo cu blat de ciocolată și cremă, dar exteriorul am vrut să fie suav, fin, ca pentru o ființă delicată. Să se simtă apreciată și iubită de colegi”, îmi spune Felicia.

tort
Foto Instagram felicias_cakery

O întreb de cât timp face torturi. „Cred că sunt deja 10 ani, am început după ce am venit aici în Spania. Inițial am plecat în Olanda, soțul meu avea un contract acolo. Fetița era mică, urma să intre la grădiniță și am decis să stau cu ea acasă. Am înnebunit în anul ăla, doar casă, copil, n-aveam prieteni, vorbeam singură, bărbatu-meu era plecat toată ziua și când venea acasă era rupt”.

– Unde ai învățat să faci prăjituri?

„ Aici în Spania. Nu ne-a plăcut deloc în Olanda și am hotărât să ne mutăm mai la sud. Căutam o climă mai bună, oameni mai deschiși, mâncare mai sănătoasă. Am pus degetul pe hartă undeva la malul mării și am ajuns aici, unde nu cunoșteam pe nimeni. Dar ne-a plăcut și am rămas.

În România nici măcar nu găteam, se ocupa soacra mea de casă, aveam un job destul de stresant. Când m-am trezit că trebuie să hrănesc doi adulți și un copil mic, am pus mâna pe Sanda Marin (n.r. – cartea de bucate) și am început să experimentez. Încet-încet am învățat cam de toate.”

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


– Ce prăjituri faci, știi și rețete românești?

„Știu, nu prea multe, dar papanași de pildă fac. Fiicei mele îi plac mult. Fac tarte, cheescake-uri, pandișpan cu fructe și cremă de vanilie, o nebunie. Brioșe, biscuiți și turte dulci, fac tot timpul, le vor copiii, colegii de la școală ai fetiței. Fac și eclere, le considerăm și pe astea românești?”, mă întreabă râzând.

tort
Foto Instagram felicias_cakery

 

– Și de unde și până unde te-ai apucat de torturi?

„Am făcut un curs de cofetărie după ce ne-am stabilit aici. Prăjituri, blaturi, creme, glazuri, de toate. Noi acasă prăjituri nu prea mâncăm, așa că fac pentru prieteni, vecini, colegii de școală ai fetei mele. Torturile au ceva special, te lasă să-ți dezvălui creativitatea, dincole de rețeta seacă.”

tort
Colaj G4Food/ Instagram felicias_cakery

 

– Nu te-ai gândit la un business cu bunătăți dulci?

„Nu, mie îmi place să inovez, dacă îmi ceri acum o rețetă de la un tort pe care l-am făcut acum doi ani, n-o mai știu. Ador torturile, deși nu le mănânc, îmi place să le fac. Experimentez inserturi, arome, combinații de creme. De obicei ies, sunt și momente când dau greș. De exemplu, prima încercare de cremă cu șampanie a fost un eșec. Luasem șampanie brut și reducția a ieșit foarte acră. Dacă o faci însă cu șampanie dulce e belea”. Îmi arată poze cu tortul cu cremă de șampanie și un tort „cel care îmi e cel mai drag, l-am făcut pentru cea mai bună prietenă a mea, când a împlinit 50 de ani. Tare mult suflet am pus aici”.

tort
Foto Instagram felicias_cakery

Și tortul de azi i-a ieșit perfect, sărbătorita va fi cu siguranță mulțumită. Felicia nu m-a lăsat să-i dau numele complet, nu-i place publicitatea, nici să apară în poze. Am furat totuși, fără să-i spun, o poză de pe Instagram.

E fericită atunci când cineva pentru care a pregătit și decorat tortul o sună și îi spune cât de bun a fost și cum l-au lăudat toți invitații. „Îmi plac lucrurile bune și frumoase. Așa că mereu încerc să mai învăț ceva nou și să fie o creație originală și potrivită cu caracterul și pasiunile celui pentru care îl fac”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *