Prin suma acordată, ministerul irlandez al Agriculturii susține inițiativa condusă de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), de ajutorare a micilor cultivatori de cartofi din Ucraina. În cadrul acestei scheme de sprijin, 10.000 de mici fermieri din estul Ucrainei vor primi 500 de tone de sămânță certificată.
Fiecare fermier va primi gratuit aproximativ 50 kg de produse.
Potrivit ministerului irlandez al Agriculturii, cartofii de sămânță au fost cultivați în Țările de Jos și Franța pentru compania irlandeză IPM Potato Ltd., ținând cont de condițiile agroecologice din Ucraina.
Anunțând finanțarea pentru micii fermieri ucraineni, ministrul McConalogue a spus că „Irlanda și Ucraina au multe asemănări, în special importanța uriașă a agriculturii, atât din punct de vedere economic, cât și social”.
Oficialul a mai spus că va completa sprijinul pentru producția de păsări de curte a micilor fermieri din Ucraina, finanțarea fiind acordată de guvern și de minister, încă de anul trecut.
Ucraina se numără printre primii cinci producători de cartofi din lume, iar cea mai mare parte a producției sale provine din fermele mici.
După atacul militar rusesc, în februarie 2022, liniile aprovizionării cu cartofi de sămânță au fost, însă, afectate, iar importurile de semințe certificate au fost grav îngreunate.
Potrivit ministrului irlandez, volumul de cartofi certificați care va fi distribuit pentru însămânțare are potențialul de a produce până la 7.000 de tone de cartofi de consum, ceea ce va genera stocuri pentru 50.000 de persoane.
„Acest proiect FAO va sprijini eforturile de reconstruire a capacității agricole și de a ajuta familiile rurale să reia producția pentru consumul propriu al gospodăriei și, în acest fel, să-și satisfacă nevoile alimentare imediate”, a conchis McConalogue.