Ciocolată cu jumări, bomboane cu vin fiert şi praline cu fetească neagră pot fi degustate, în acest weekend, în cadrul expoziţiei Chocolate Saga, ediţia specială de Crăciun, de la Sala Polivalentă din Bucureşti, transmite Agerpres.
„Această ediţie de Crăciun pare să devină cea mai aşteptată tradiţie. După 3 ediţii în doar doi ani, piaţa de ciocolată din România prinde contur. Atât maeştrii ciocolatieri, cât şi vizitatorii, se declară mai interesaţi de ediţia de Crăciun, care a început ca o ediţie-pilot şi s-a transformat în evenimentul anului”, a precizat Adina Istrate, organizator, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Cei care vor fi prezenţi vor putea învăţa cum se fac pralinele, dar şi secretul momentului: cum se prepară celebra ciocolata Dubai.
„Se poartă învelişul porţelanat pentru prăjituri şi, din câte îmi dau seama după cantităţile uriaşe comandate de parteneri, în mod clar se poartă ciocolata premium, de cea mai bună calitate. Rămâne în top vânzări ciocolata Dubai, dar urcă şi umpluturile cu fructe sau uleiuri esenţiale pentru sărbători”, a adăugat Octavian Petruţ, de la Kestar.
Partenerii oficiali ai evenimentului sunt Omnia Gusti Chefs Supplier, unul dintre cei mai mari furnizori de ingrediente pentru industria de cofetării şi patiserii din România şi Dulcelle, unul dintre cei mai cunoscuţi şi talentaţi manufacturieri de praline premiate la nivel internaţional.
Chocolate Saga, cel mai mare Festival al Ciocolatei din România, ediţia a 4-a de Crăciun, se desfăşoară la Sala Polivalentă, în Bucureşti, în perioada 22 -24 noiembrie 2023, de vineri, orele 12:00, până duminică, orele 18.00. Biletul de intrare costă 15 lei, iar copiii sub 10 ani şi persoanele cu dizabilităţi beneficiază de intrare gratuită.