Proprietarul stânei din Covasna care exploata oameni fără adăpost a fost arestat/ Cei trei bărbaţi care racolau victimele le induceau în eroare privind munca şi salariul/ Victimele, ţinute în sclavie, în condiţii improprii, fără hrană şi apă, fără tratamente medicale

stana Sursa foto: Agro TV

Cei trei bărbaţi care racolau persoane din gările din Bucureşti şi Braşov pentru a le exploata la stâna unuia dintre ei, în judeţul Covasna, le induceau în eroare pe victime privind condiţiile de muncă şi salariul. Cel puţin 11 victime au fost exploatate astfel, fiind ţinute în sclavie, în condiţii improprii, fără hrană şi apă, fără tratamente medicale. Proprietarul stânei a fost arestat preventiv, transmite News.ro.

Potrivit DIICOT, procurorii de la Biroul Teritorial Covasna au dispus reţinerea a doi inculpaţi de 47 şi 23 de ani, cercetaţi pentru trafic de persoane, în formă continuată. ”Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie 2023 – 15 octombrie 2024, inculpatul în vârstă de 47 de ani, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a adăpostit la stânele sale situate pe raza judeţului Covasna, 11 persoane vătămate, pe care le-a exploatat prin supunerea la muncă ori la prestarea unor servicii în mod forţat, dar şi prin ţinerea în stare de sclavie sau de aservire folosind acte de violenţă fizică şi psihică. Totodată, persoanele vătămate au fost adăpostite în condiţii improprii, private de hrană şi apă, lipsite de tratament medical şi de facilităţi minime necesare igienei corporale”, afirmă procurorii, într-un comunicat de presă transmis vineri.
Alţi doi inculpaţi, de 23 şi 38 de ani, au recrutat victimele prin inducere în eroare cu privire la natura şi  condiţiile de muncă, existenţa şi cuantumul salariului lunar, după care le-au transportat şi predat coinculpatului (47 ani) în scopul exploatării lor la ferma şi stânele acestuia.
În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate şi alte victime ale infracţiunii de trafic de persoane, recrutate de inculpaţi în condiţii similare.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 zile a inculpatului de 47 de ani. Faţă de inculpaţii de 23 şi 38 de ani, procurorii DIICOT Covasna au dispus măsura controlului judiciar.
Activităţile de urmărire penală au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov,  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Covasna.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *