România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor, precum şi al cercetării, astfel încât fermierii din ambele state să devină mai competitivi pe piaţă şi să se dezvolte în continuare, susţine ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, miercuri, la sediul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Florin Barbu a semnat cu omologul său din Egipt, Alaa Farouk, ministrul agriculturii şi al îmbunătăţirilor funciare, un Plan de acţiune, în baza Memorandum-ul de Înţelegere în domeniul agriculturii între Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din România şi Ministerul Agriculturii şi Îmbunătăţirilor Funciare din Republica Arabă Egipt, parafat în 2017.
Acesta are ca scop dezvoltarea şi încurajarea cooperării economice, ştiinţifice şi tehnice dintre cele două ministere, centrele de cercetare şi alte organizaţii ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul agriculturii.
Egiptul este partenerul economic cel mai important al României din Orientul Mijlociu şi Africa
„Am avut discuţii foarte constructive cu omologul meu din Egipt în cadrul întâlnirii de ieri, de la sediul MADR. Din punct de vedere al dotării tehnologice, Egiptul este interesat de achiziţia de utilaje agricole de la producători români, având în vedere că în Egipt predomină fermele mici. În egală măsură, sunt companii din Egipt care pot veni în România să investească în procesarea producţiei primare pentru a realiza furaje pentru animale, iar hibrizii de floarea soarelui pe care noi îi utilizăm prezintă interes pentru partenerii din Egipt, având ca obiectiv creşterea randamentului la această cultură. De asemenea, România poate sprijini Egiptul prin expertiza pe care o deţine în domeniul irigaţiilor, precum şi al cercetării, astfel încât fermierii din ambele state să devină mai competitivi pe piaţă şi să se dezvolte în continuare”, a declarat Florin Barbu, în comunicat.
Totodată, ministrul Agriculturii a explicat că, odată semnat acest Plan de acţiune, ţara noastră este pregătită să dea sprijinul necesar pentru asocierea fermierilor din Egipt, prin adaptarea legislaţiei cu sprijinul experţilor tehnici din MADR care vor realiza un schimb de experienţă cu cei din cadrul Ministerului Agriculturii din Egipt.
„Având în vedere că Egiptul este partenerul economic cel mai important al României din Orientul Mijlociu şi Africa, vom începe să lucrăm împreună la nivel tehnic, iar MADR va asigura sprijinul necesar pentru transferul de know-how în ceea ce priveşte constituirea fermierilor în forme asociative”, a adăugat Florin Barbu.
Implementarea Planului de acţiune se va realiza prin întâlniri alternative în România şi în Egipt, sesiuni on-line între experţii din instituţiile publice, organizarea de seminarii etc.
Ce include Planul de acțiune
Planul de acţiune cuprinde domenii de cooperare precum: schimbul de informaţii privind aspectele fitosanitare pentru o mai bună înţelegere şi punere în aplicare a legislaţiei fitosanitare; dezvoltarea producţiei de seminţe şi transferul de tehnologie; infrastructura şi mecanizarea agriculturii; sisteme moderne de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare; proiecte de irigaţii – studii tehnice; consolidarea comerţului-potenţial şi dificultăţi (bariere) de import/export de produse agricole vegetale şi de origine animală în/din A. Egipt/România;
Alte domenii menţionate sunt: cooperare în vederea îmbunătăţirii producţiei, reglementării şi certificării agriculturii ecologice; cooperare privind îmbunătăţirea dezvoltării organizaţiilor fermierilor agricoli; schimb de informaţii, experţi şi vizite ştiinţifice pe termen scurt, cu scopul de a face schimb de experienţă şi de a ajunge la un consens cu privire la implementarea cercetării ştiinţifice comune şi schimb de opinii cu privire la informaţii tehnice şi comerciale.
Semnarea Planului de acţiuni a avut loc în contextul organizării celei de-a 4-a sesiuni a Comitetului mixt pentru cooperare economică, tehnică şi ştiinţifică, care se desfăşoară la Bucureşti în perioada 7-9 octombrie 2024.
Cea de-a patra sesiune a Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare economică a avut loc în perioada 7-9 octombrie 2024. Anul 2024 marchează 118 ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Arabă Egipt. Anul trecut, valoarea totală a schimburilor comerciale între cele două state a fost de 1,1 miliarde dolari.
Cea mai tare gluma pe saptamana aceasta…
Noi avem experti in irigatii intr-o tara in care agricultura nu este irigata decat in proportie mica si este in pericol sa se prabuseasca in lipsa acestora si in loc ca acesti experti in irigatie sa ajute agricultura romaneasca ei merg sa ii ajute pe egipteni cu sa faca irigatii in desert…pe banii nostri…Superb! Felicitari guvernului…sunt mandru ca sunt roman