Cei mai iuți ardei iuți și cele mai aromatice plante aromatice, cultivate de un inginer, o funcționară și un programator/Mica afacere de familie ia tot mai mult avânt

Ardei iuți, cultivați într-o afacere de familie Foto: G4Food

Ardei iuți Chili Count Dracula, de culoare neagră, sau Habanero Orange, Chili Mini Galben, Chilli Cherry, Chili Thai Hot, Piri Piri, Tabasco sau Red Hot sunt doar câteva dintre sortimentele pe care Grădina cu plante aromatice le cultivă în serele proprii. Sunt câteva dintre cele mai ciudate soiuri de ardei iuți, în culori ce variază de la galben la negru, trecând prin nuanțe de portocaliu, roșu mov sau verde.

„Avem de la cei pe care îi pot mânca și bebelușii, până la cei mai iuți, dar și soiuri între ele, moderat sau extrem de iuți”, spune fiul proprietarilor micii afaceri de familie, Mihai Borsai.

Ardei iuți
Foto: G4Food

Toată lumea se ocupă de asta în familie, chiar dacă nu acesta a fost planul de la început. Familia clujeană și-a dezvoltat afacerea într-un sat din apropiere de Cluj-Napoca, la Deușu. Niciunul nu are vreo legătură profesională cu agricultura. Totuși, au ajuns să muncească toți membrii în această afacere. „Avem vreo 13-14 ani de când ne ocupăm cu asta. E o afacere de familie, eu cu mama și tata și recent nu s-a alăturat o mătușă. Niciunul dintre noi nu are nicio legătură din punct de vedere profesional cu agricultura sau cu plantele. Mama a lucrat la bancă, tata e inginer, eu programator, am lucrat în marketing”, mai spune tânărul de 25 de ani.

„Mama a fost prima care a renunțat la job”

Cea care a „dat tonul” a fost mama lui. „Mama a fost prima care s-a săturat de bancă și a zis că încearcă să se ocupe de altceva. A început cu busuioc, avea între 5 și 10 plante aromatice. Le dădea pe atunci cu 5 lei. Și încet, încet, a crescut. Dar acum crește exponențial. În primii 5-7 ani nu a produs mare lucru, dar de anul trecut ne-am dublat producția”, mai spune el.

Și tatăl s-a alăturat pe parcurs. „În primii ani a mers paralel cu jobul, dar apoi mama a fost prima care a renunțat la job și s-a ocupat doar de asta. Tata mai lucra concomitent, eu eram în școală pe atunci. Apoi și tata și-a da demisia”, își mai amintește el.

Pentru Mihai, pandemia a fost cea care l-a deturnat de la drumul pe care îl alesese în viață și l-a adus la afacerea familiei. „Eu în pandemie am început să am probleme la agenția de marketing. Oamenii nu ieșeau din casă și a rămas singura opțiune să mă alătur alor mei”, mai spune tânărul.

Dincolo de faptul că unele soiuri de ardei sunt fantastic de iuți, iar alții arată de-a dreptul exotic, Mihai mai spune că există persoane care le cumpără doar ca plante ornamentale.

Producție dublată anul acesta

În schimb, plantele aromatice sunt ornamentale. Sunt câteva zeci de soiuri de plante aromatice, de la mai multe și extrem de diferite soiuri de busuioc, până la mentă, maghiran, pătrunjel creț sau valeriană.

Plante aromatice
Foto: G4Food

Toate sunt cultivate în sere. „Anul ăsta am avut un solar nou și am dublat producția, avem cam 15.000 de ghivece acum”, completează el.

Plantele aromatice și ardeii iuți sunt vânduți la prețuri de aproximativ cuprinse între 20 și 35 de lei, la diferite târguri sau pe internet.

 

 

 

 

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *