Exporturile de ovine românești: O delegație ANSVSA merge în Iordania pentru consolidarea relațiilor comerciale / Situația epidemiologică a pestei micilor rumegătoare, pe agenda discuțiilor

crescatori animale Foto: Dreamstime

În perioada 21-25 septembrie 2024, o delegație a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), condusă de președintele dr. Alexandru Bociu, efectuează o vizită oficială în Amman, Regatul Hașemit al Iordaniei. Scopul principal al vizitei este de a discuta cu autoritățile iordaniene aspecte privind situația epidemiologică a pestei micilor rumegătoare (PMR) și de a stabili condițiile necesare pentru exportul de ovine din România, conform unui comunicat transmis de ANSVSA.

Într-un context internațional marcat de provocări epidemiologice, ANSVSA subliniază angajamentul ferm de a implementa măsuri eficiente de eradicare, prevenție și control al bolilor, garantând astfel că exporturile de animale vii nu vor fi afectate.

„Această delegație, organizată în cadrul unui parteneriat public-privat, reflectă colaborarea strânsă dintre autorități și sectorul privat. Reprezentanții crescătorilor de ovine vor avea ocazia să participe la întâlniri cu oameni de afaceri iordanieni, contribuind la consolidarea relațiilor economice și comerciale și la creșterea exporturilor de animale vii”, informează autoritatea.

ANSVSA precizează că își menține angajamentul față de partenerii internaționali, oferind garanții că schimburile comerciale se vor desfășura fără riscuri, în beneficiul economiei românești.

Vă recomandăm să citiți și: Preparate din carne de oaie din România, vândute pe piața britanică/Livrările de ovine vii în țările arabe au încetat la începutul lunii august

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *