Ceaiuri, infuzii, integratoare, cocktailuri – alcoolice și non, aromaterapie, pentru toate e nevoie de plante aromatice și medicinale. Cererea de acest tip de produse a reprezentat un enorm stimulent pentru producția mondială din acest sector. La nivel global, scrie cotidianul economic italian ilsole24ore.com din 2021, oferta de produse obținute din aceste plante a înregistrat o creștere de 24%. Un sector care valorează actualmente 200 de miliarde de dolari.
Din totalul mondial, de exemplu, în Italia, transformarea plantelor aromatice și medicinale a depășit o cifră de afaceri de 800 de milioane de euro. Creșterea se datorează în principal creșterii interesului pentru uleiurile esențiale, condimente și plante pentru ceai și infuzii.
Oferta de produse prelucrate nu reușește să acopere cererea
„Estimăm că în Italia, în ultimii cinci ani, plantele medicinale, condimentele și uleiurile esențiale au înregistrat o creștere din vânzare de 23%, în parte și din cauza creșterii prețurilor, dar și datorită unei cereri crescute pe piață. Firmele producătoare au propus mult mai multe produse care conțin ierburi medicinale. Este o tendință transversală, care merge de la alimente la cosmetice și produse pentru sănătate”, explică pentru sursa citată Andrea Primavera, președintele celei mai importante federații a producătorilor italieni (FIPPO).
Dar, explică el, în Italia oferta nu reușește să țină păsul cu cererea, mereu în creștere. Iar asta, din cauza capacității reduse a sistemului productiv actual, dar și a dificultăților de procurare a materiilor prime – unele plante provin din flora spontană.
Este emblematic, în acest sens, cazul regiunii Emilia Romagna, cu capitala regională la Bologna. Aici, în ultimii ani, suprafața cultivată cu acest tip de plante aproape s-a dublat. Mai exact, a crescut cu 82%, reprezentând în total 480 de hectare, în 2023, cultivate cu plante aromatice și medicinale.
Dar, peste 90% dintre coltivatori sunt firme mici, cu 1-2 hectare, care cultivă, produc și vând în cadrul unor filiere scurte. Sunt puține societățile medii și mari, cu peste 15 hectare și lucrând în sistem mecanizat, care reușesc să producă ierburi uscate și uleiuri esențiale pe care să le vândă engross, pe piețele internaționale.
Italia și-a creat nișe pentru cele mai bune produse
Dar dincolo de Emilia Romagna, experiența Italiei în general poate servi ca inspirație. Deși în deficit de materii prime botanice – importurile sunt estimate la 72%, și-a creat nișe de piață importante la export. E vorba de anumite produse căutate și recunoscute la nivel mondial.
De exemplu, uleiuri esențiale de citrice, în special de bergamotto și lemn dulce. Sau, alt exemplu: a devenit primul producător mondial de coriandru de sămânță, cu circa 20.000 de hectare. Prin intermediul unui mare grup britanic, acestea sunt exportate în totalitate în Asia, unde consumul de coriandru proaspăt este cel mai ridicat. Alt exemplu, oregano din Sicilia, considerat cel mai bun din lume – este destinat aproape în totalitate continentului nord american. Mai nou, crește în general cererea în China și India, unde produsele de calitate din UE sunt tot mai căutate.
Dar, cum acolo unde piața e dinamică apar și speculatorii. Și așa au apărut unii intermediari aparent interesați de lavandă. Sunt cel puțin o sută victimele unui forme de înșelătorie legată de cultura ei, în Italia. Cu pierderi de la 15 la 50 de mii de euro. Cineva le vinde semințele și se angajează să cumpere întreaga producție, apoi nu se mai prezintă. Motiv pentru care actualmente se discută despre un exces de producție și un exces de stoc de lavandă.
O criză care pare să se adândească, dat fiind că în Franța, lider mondial al producției, multe firme sunt în mare dificultate. În plus, ca în orice criză de supraproducție, se nasc și temeri și legate de o eventuală bulă speculativă.