Târgul de toamnă şi Festivalul kurtoskalacs se vor desfășura la începutul lunii viitoare la Sfântu Gheorghe

kurtocskolacs Sursa foto: Unsplash

Festivalul kurtoskalacs-ului şi tradiţionalul Târg de toamnă de la Sfântu Gheorghe se vor desfăşura anul acesta simultan, în primul weekend din luna octombrie, au anunţat, vineri, organizatorii.

Potrivit acestora, în cadrul evenimentului va avea loc, printre altele, şi un concurs pentru desemnarea celui mai bun kurtoskalacs, la care sunt aşteptate să participe echipe din toată Transilvania. “Târgul de toamnă şi Festivalul kurtoskalacs vor avea loc în perioada 4-6 octombrie 2024 în Piaţa Centrală din Sfântu Gheorghe, unde, pe lângă bogatul târg meşteşugăresc, programele culturale şi de păstrare a tradiţiilor, se va desfăşura şi concursul “Kurtoskalacs-ul anului în Ţinutul Secuiesc”, la care sunt aşteptate echipe din toată Transilvania. Anunţul de participare şi programul detaliat al evenimentului vor fi publicate în curând”, se arată într-un comunicat de presă, transmite Agerpres.

Târgul de toamnă a fost iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe în anul 2011, în cadrul seriei de evenimente desfăşurate sub genericul “Sfântu Gheorghe – oraş de 550 de ani”, iar Festivalul kurtoskalacs a fost lansat de Consiliul Judeţean Covasna în anul 2017. “Ne bucurăm că aceste două evenimente se vor consolida reciproc în acest an, deoarece Târgul de toamnă se bazează pe produsele tradiţionale şi pe valorile secuieşti, la fel ca şi Festivalul kurtoskalacs, prin care dorim să promovăm gastronomia secuiască. Ambele evenimente se adresează familiilor şi atât târgul, cât şi festivalul aduc oamenii împreună, deci se adresează tuturor vârstelor, de la copii la adulţi, fiecare poate găsi programul potrivit”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, citat în comunicat.

Evenimentul este organizat de Casa de Cultură “Konya Adam” din Sfântu Gheorghe şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Agrosic, cu sprijinul autorităţile locale şi judeţene.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *