Crescătorii de ovine din Clopodia unde e focarul de pesta micilor rumegătoare, vor fi vizitați de Şeful ANSVSA Timiș. Urmează o reevaluare a tuturor ovinelor din localitate

Pesta micilor rumegătoare Foto: Dreamstime

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Nicolae Bociu, a declarat, miercuri, la Timişoara, că în zilele următoare se va face o reevaluare a tuturor ovinelor din exploataţiile din localitatea Clopodia, unde au fost declarate două focare de pesta micilor rumegătoare (PMR) şi au fost eutanasiate aproape 2.000 de capete, transmite Agerpres.

Oficialul ANSVSA a afirmat că nu au fost raportate situaţii în care fermierii să fi declarat nereal numărul efectivelor contaminate, doar pentru a li se plăti despăgubiri.

“Am reuşit în ultimii doi ani şi jumătate să deschidem noi pieţe de export, iar preţul să crească de la 13 lei/kg viu, la 22 de lei la poarta fermei. Acest lucru s-a întâmplat prin eforturi colective ale fermierilor şi ale instituţiilor statului, care au negociat tot ceea ce înseamnă export de ovine. În urma şedinţei de luni a Guvernului, s-a stabilit că ANSVSA împreună cu ministerele de Interne şi al Agriculturii emite un ordin prin care se va interzice pentru 30 de zile tot ceea ce înseamnă mişcarea efectivelor de ovine pe teritoriul naţional, dând posibilitatea fermierilor să ducă animalele spre abator şi spre centrul de colectare, iar din centrul de colectare să poată pleca la export. Prin efortul comun alături de fermieri, sunt convins că într-un timp scurt vom reuşi să devenim indemni de această boală în România”, a afirmat Alexandru Nicolae Bociu.

Mai mulţi oieri din localitatea timişeană Clopodia (comuna Jamu Mare9 au protestat, marţi, cerând autorităţilor să nu le fie sacrificate toate animalele dacă în fermă sunt doar câteva capete de oi cu PMR.

Cele două focare au apărut în localitatea din Timiş în lunile iulie şi august şi s-au instituit măsurile legale de stopare a răspândirii contaminării ovinelor.

Şeful ANSVSA a explicat în cadrul declaraţiei de presă de la Timişoara că în urmă cu trei săptămâni a avut loc în România o vizită a unei delegaţii de la Comisia Europeană, ai cărei experţi au afirmat, luni, în raport, că serviciile veterinare române şi-au făcut treaba, iar singura modalitate de eradicare a bolii de pe teritoriul României este de a limita mişcarea animalelor.

“Aceşti paşi noi i-am respectat, inclusiv uciderea în focar a animalelor, unde situaţia o impune. De aceea, mergem la faţa locului (în localitatea timişeană Clopodia, n.r.), reevaluăm şi vom comunica de îndată deciziile pe care le vom lua. Unde buletinul de analize va fi pozitiv, cu siguranţă se va acţiona conform legislaţiei europene, adică se vor ucide animalele, prin îngropare sau incinerare. Nu se ştie cum a ajuns boala în judeţul Timiş. Există o anchetă europeană, una epidemiologică naţională, iar când vom avea aceste rezultate, le vom comunica. A avut restricţie în Tulcea, cu restricţie pe o rază de 20 kilometri, iar în Timiş, decizia Comunităţii Europene a fost de restricţie pe 45 kilometri. Astăzi am stins 16 focare (zece în Tulcea şi şase în Constanţa) (…) Dacă fermierul este corect, cu siguranţă va primi despăgubiri. Durata analizei probelor este de maximum 24 de ore şi se emite buletinul de analize. România dispune de cea mai puternică reţea de laboratoare sanitar-veterinare de stat din Europa. Dacă animalele sunt sănătoase, nu vom omorî toate animalele. Nu am avut cazuri de raportări nereale de ovine bolnave, doar pentru a se primi despăgubiri”, a detaliat Alexandru Nicolae Bociu.

Şeful ANSVSA a venit miercuri, în judeţul Timiş, pentru a discuta cu oierii despre problema PMR şi despre măsurile legale care trebuie luate, în baza buletinelor de analiză efectuate de medicii veterinari.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *