Ucraina a anunțat o nouă dronă-rachetă, despre care susține că va putea lovi obiective militare aflate adânc în interiorul Rusiei. De ce poartă numele unei pâini tradiționale – „Palianytsia”?

Ucraina a anunțat o nouă dronă-rachetă, despre care susține că va putea lovi obiective militare aflate adânc în interiorul Rusiei. De ce poartă numele unei pâini tradiționale - „Palianytsia”?
Sursa foto: United 24/Dreamstime (colaj G4Food)

Ucraina a prezentat o nouă dronă, numită Palianytsia. Aceasta este capabilă, potrivit Kievului, să lovească aerodromuri și alte obiective militare aflate adânc în interiorul Rusiei, cu scopul de a „distruge potențialul ofensiv al inamicului”, potrivit publicației Kyiv Independent.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat, pe 24 august, cu ocazia Zilei Independenței, că noua dronă a fost folosită deja cu succes împotriva inamicului.

Potrivit unui clip video publicat pe internet de președintele ucrainean, Rusia a lansat „43.000 de rachete și bombe cu planare împotriva Ucrainei” în timpul ofensivei sale la scară largă, izbucnită pe 24 februarie 2022. „Una dintre cele mai eficiente modalități de a contracara acest lucru este să lovești purtătorii acestor arme – avioanele rusești de pe aerodromurile militare”, a afirmat Zelenski.

„Palianytsia” se numește o pâine tradițională ucraineană

Drona poartă numele Palianytsia, care vine de la o pâine tradițională ucraineană. Cuvântul ucrainean „palianytsia” a jucat un rol crucial în identificarea infiltraților ruși în primele etape ale invaziei Rusiei în Ucraina, relatează publicația United24 Media.

Pe măsură ce invazia Rusiei a declanșat o panică generalizată, ucrainenii aveau nevoie de o modalitate de a face distincția între localnici și potențialii agenți inamici. „Palianytsia” a devenit un test lingvistic, deoarece pronunțarea sa este dificilă pentru vorbitorii de limbă rusă din cauza diferențelor fonetice dintre ucraineană și rusă. Această discrepanță le-a permis ucrainenilor să identifice rapid persoanele care nu erau vorbitori nativi.

- articolul continuă mai jos -

Importanța cuvântului „palianytsia” a depășit rolul unei simple parole; acesta a devenit un simbol al identității naționale ucrainene și al rezistenței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă