Cea mai mare greșeală în ceea ce privește pierderea în greutate, conform unui dietetician/Bonus: cum să o eviți

Greșeli făcute la pierderea în greutate Foto: Pixabay

Dr. Rachel Paul, dietetician autorizat, spune că mâncarea nu ar trebui folosită ca „răsfăț” sau recompensă pentru o realizare precum pierderea în greutate, arată Eating Well. Una dintre cele mai mari greșeli pe care le facem, atunci când ținem o dietă, este să „sărbătorim” atunci când ne-am atins obiectivul. Adică atunci când am pierdut numărul de kilograme pe care ni l-am propus. „Sărbătorit” se referă la faptul că odată ajunși la greutatea dorită, primul lucru pe care îl vom face va fi să „ne permitem” să ieșim din tipar și să mâncăm, ca recompensă, ceva dulce sau ceva care ne place foarte mult, indiferent cât rău ne face.

Mâncarea este combustibil, furnizează substanțe nutritive pentru ca organismul nostru să funcționeze la capacitate maximă. Dar, de asemenea, mâncarea ar trebui să fie savurată. Un model alimentar sănătos se referă mai mult la echilibru și varietate decât la includerea (sau evitarea) unui aliment anume.

Așadar, în loc să optați pentru ceva dulce sau un aliment ca recompensă pentru a marca kilogramele pierdute, dr. Paul recomandă să faceți ceva care să vă încânte și care vă susține și obiectivele. De exemplu, o zi la spa, o vizită la librărie, un nou costum de antrenament sau o ieșire cu familia.

Apoi expune câteva idei pentru menținerea greutății și evitarea greșelilor care v-ar putea anula eforturile de a slăbi.

Faceți o listă

După ce v-ați stabilit obiectivele, faceți o listă cu potențialele recompense de care sunteți încântat. Faceți o listă continuă și adăugați la ea după ce ați bifat ceva. Astfel, veți avea mereu ceva uimitor care să vă motiveze!

Implicați un prieten

Rugați-vă prietenul de antrenament, fratele sau colegul de serviciu să vă ajute nu numai să vă atingeți obiectivele, ci și să vă bucurați de recompense. Studiile indică, de asemenea, că faptul de a avea un partener aduce beneficii.

Reîmprospătați-vă lista

Este în regulă dacă doriți să vă schimbați lista de recompense. Dacă lista dvs. actuală nu vă stârnește entuziasm, tăiați unele elemente și adăugați altele noi. De exemplu, dacă obiectivul dvs. este să mergeți mai mult pe jos și îl atingeți, poate vă răsfățați cu o nouă pereche de pantofi.

Nu uitați, mâncarea trebuie savurată și nu privită ca „rea”. Nici nu trebuie rezervată pentru a fi consumată doar ca recompensă sau „răsfăț”. Toate alimentele se pot încadra într-un tipar alimentar sănătos, inclusiv alimentele care vă plac. Accentul ar trebui să fie pus pe o dietă foarte variată, care să vă ajute să vă atingeți obiectivele și să vă simțiți cel mai bine.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *