Metoda „simpa”/„mănâncă și fugi”, aplicată într-un restaurant din Ibiza: Șase clienți au fost arestați din cauză că au refuzat să plătească o cină de peste 12.000 de euro

restaurant, Ibiza, cina, clienti, nota de plata foto: Pixabay/@Elle Katie

Șase persoane au fost reținute de poliție pentru că au făcut ceea ce se numește o „simpa” ( mănâncă și fugi ): au refuzat să plătească o cină de 12.300 de euro, consumată într-un restaurant din Ibiza, informează publicația spaniolă ABC

Clienții cu arici în buzunar sunt un bărbat de origine britanică, în vârstă de 77 de ani, și cinci femei, cu vârste cuprinse între 24 și 39 de ani, dintre care două sunt din Argentina, una este de origine greacă și alte două sunt din Polonia.

Conform unui comunicat al Poliției Naționale, cele șase persoane au fost reținute joi, 1 august, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, fiindcă au refuzat să plătească cina pe care au consumat-o într-un restaurant din celebra stațiune turistică, din arhipelagul spaniol Baleare, situat în vestul Mării Mediterane.

Clienții au pretins că au fost invitați de un alt comesean care ar fi dispărut. 

Angajații restaurantului au chemat Poliția Națională, care a declanșat imediat o anchetă. Angajații au declarat că cei șase clienți au refuzat să achite nota de plată, invocând o presupusă invitație din partea unei a șaptea persoane care ar fi plecat cu doar zece minute înainte și care le rezervase masa și i-a invitat la cină.

Clienții în cauză nu au oferit alte explicații, folosind o presupusă stratagemă evazivă, utilizată uneori și de alți consumatori pentru a evita responsabilitatea plății.

Polițiștii, după ce au analizat situația și au efectuat verificările necesare, au procedat la reținerea celor șase persoane ca presupuși autori ai unei infracțiuni de înșelăciune.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

foto: Pixabay/@Elle Katie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *