Fondatorul Pieței Artizante, Andrei Severin: „Suntem în proces de învățare. Avem opt luni de când am deschis.” / Cei care își vând produsele sunt artizani din diverse colțuri ale țării

piața artizante, artizani români, alimente, calitate Piața Artizante (Sursa foto: Facebook)
Totul a început ca un vis, ne povestește Andrei Severin, fondatorul Pieței Artizante din Păulești, Județul Prahova. Acum vreo 11-12 ani făcea un tur în jurul Europei, alături de prieteni din Statele Unite. A trecut și prin Danemarca, iar acolo au fost invitați să meargă la o piață unde să-și petreacă după-amiaza. Au stat vreo trei-patru ore, fiind și un loc unde se putea mânca, iar oamenii erau civilizați.
El ne mai menționează faptul că la un moment dat s-a dus să ceară să guste brânză de la un stand. Și în loc să scoată cuțitul ca să încerce brânza, se afla acolo un om îmbrăcat cu o cămașă albă, care i-a pus o întrebare în engleză. Fondatorul ne spune că l-a uimit faptul că acel om de la piață știa engleză. Persoana respectivă l-a întrebat dacă vrea să deguste brânza, cu struguri sau cu vin, lucru care l-a surprins destul de tare pe Andrei.
„Da, mi-a tăiat din brânză ca să degust, dar mi-a servit-o pe un platou frumos, alături de vin sau cu struguri, nu mai știu ce am ales”, a declarat Andrei Severin pentru G4Food. Oamenii făceau fiecare câte un preparat la piață, „eu eram obișnuit ca la piață la noi…”, a mai precizat el.
Andrei Severin menționează că nu a accesat fonduri europene pentru a construi Piața Artizante. Totul a fost o investiție proprie.
Cei care își vând produsele în această piață sunt artizani din diverse colțuri ale țării. În linii mari, fiecare dintre ei sunt extrem de pasionați de ceea ce fac. „Adică tipa care face burger în piață este 10 la Burger Fest 2022. Băiatul care face mâncare arăbească a fost în finală la Șefi la cuțite. Doamna care aprovizionează cu pâine în piață, înainte era top 3 în București… acum s-a mutat aici cu producția și au luat și o moară cu pietre de lemn”, transmite fondatorul Pieței Artizante.
Cei care comercializează brânză aduc din cinci-șase locuri, printre care cele mai bune sunt de la Bran. Au făcut o selecție foarte bună de produse.
Un client care vine la Piața Artizante poate cumpăra, de la prăjituri artizanale, până la pâine cu maia. Fructele și legumele au cel mai mare succes, „chiar au selecție extraordinară de fructe și de legume”, afirmă fondatorul. Bulgări făcuți cu vită, gătiți într-un cuptor de ceramică și serviti. Au preparate de la Zimbria, partea de mezeluri, și de la Codru Boieresc. Au băuturi, înghețată de la Moritz Eis, care sunt printre cei mai buni din București.

Un șef măcelar urmeză să-și vândă produsele în piață

Acum urmează deschidă, pe 9 august, după ce vine Ionuț Anghel (câștigător doi ani la rând top șef măcelar), o măcelărie, cu partea de tranșare și tot ce include această zonă.
Piața Artizante dorește să se extindă, de aceea fondatorul Andrei Severin ne spune că este în căutare de noi colaboratori. Ei pot să închirieze spații din această piață, pentru a-și vinde produsele. De asemenea, se poate opta și pentru varianta de procent din vânzări.
„Vrem deschidem și partea de pește proaspăt, inclusiv în acvariu”, a declarat Andrei Severin.
piața artizante, artizani români, alimente, calitate
Piața Artizante (Sursa foto: G4Food)
„Tot ce e în Piața Artizante e special, adică experiența de la un capăt la altul este unică”, a afirmat fondatorul.
El crede că ceea ce face diferența este gustul. De altfel, și calitatea produselor poate fi un plus. În rest, fondatorul ne spune că sunt diferențe cu adevărat notabile între ceea ce se găsește la ei și în alte piețe. Pentru că se gândesc foarte mult la sănătatea oamenilor și la proveniența produselor. Andrei Severin nu poate spune că prețurile sunt exagerate, ci aferente produselor. El afirmă că este foarte greu fabrici genul acesta de produse de calitate, și din păcate multe dintre ele nu sunt apreciate la adevărata lor valoare.
„Sunt alții care sunt mai profitabili decât noi, dar noi ne încăpățânăm ținem de bunurile acestea tradiționale și adevărate”, a mai spus el.
Piața Artizante operează doar ca un operator de spații și nu are o afacere în sine în piață. Aceasta doar pune la dispoziție spații comerciale. Andrei Severin a investit în jur de 1,5 milioane în această piață.
Cea mai mare provocare întâmpinată a fost aceea de a găsi artizani de calitate. „Identificarea și relaționarea cu ei e cea mai dificilă. Adică au fost foarte multe momente în care am refuzat anumiți potențiali artizani. Unii ne-au spus că pizza e un fel de shaorma cu de toate, și nu contează foarte mult ce pui în interior, și atunci am fost nevoiti să refuzăm”, a transmis Severin.
„Am primit o propunere de partea unui fond de dezvoltare, facem încă 15 piețe, dar momentan încercăm descoperim ce putem face bine și mai bine. Suntem în proces de învățare, adică avem opt luni de când am deschis”, a declarat fondatorul Andrei Severin.
Andrei Severin susține că asocierea aceasta între producător și artizani români i-ar putea ajuta pe ultimii concureze cu puterea multinaționalelor.
Numele de Piața Artizante vine de la tot ceea ce înseamnă cuvântul artizan. Adică un maestru al preparatelor. Indiferent că discutăm de preparate sau de obiecte pe care le poate face artizanul. El se concentrează pe gustul acestora și nu neapărat în cantități mari, ca într-o fabrică. Lucruri cu adevărat speciale, în cantități decente.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *