Avocado este un fruct cu o textură cremoasă, acoperită de o coajă groasă, verde. Toată lumea știe că este o sursă bună de potasiu și grăsimi sănătoase, ce aduce o serie de beneficii organismului. Însă, potrivit webmd.com, consumul de avocado poate avea și serioase efecte secundare, în special pentru persoanele cu alergii, pentru gravide sau pentru femeile care alăptează.
Avocado conține multe fibre, ceea ce ar putea explica efectul său de a scădea colesterolul. De asemenea, este bogat în grăsimi mononesaturate și este o sursă bună de acid linoleic.
Totodată, avocado mai este folosit pentru proprietatea sa de a îmbunătăți abilități precum memoria și gândirea, dar și pentru că previne îmbătrânirea pielii, obezitatea, psoriazisul și bolile de inimă.
Chiar dacă uleiul de avocado, în general, este bine tolerat, când este aplicat pe piele, mai ales pentru perioade mai lungi de trei luni, este posibil ca persoane să se confrunte cu mâncărimi. Se recomandă atenție în special la utilizarea, pe termen lung, a cremelor cosmetice ce conțin ulei de avocado și vitamina B12.
Nu există suficiente informații fiabile pentru a ști dacă avocado este sigur de consumat în cantități mai mari în timpul sarcinii sau alăptării. Așadar, gravidele și femeile care alăptează ar trebui să mănânce avocado în cantități rezonabile, fără a face abuz.
Persoanele care se confruntă cu alergia la latex, sau manifestă doar o sensibilitate mai mare față de acest material, trebuie să fie foarte precaute dacă aleg să mănânce avocado. Deseori, cine are alergie la latex poate avea și o reacție alergică la avocado.
În unele situații, sugarii și copiii pot face foarte ușor alergie stomacală la anumite alimente, printre care se numără și avocado. Astfel, în urma consumului de avocado, ei se pot confrunta cu vărsături și diaree.
De exemplu, unii sugari și copii au o alergie stomacală la lapte, ovăz, orez și alte alimente. Această alergie provoacă multe vărsături și diaree. Consumul de avocado poate provoca aceeași reacție la acești sugari și copii.
Warfarina este substanța activă din multe medicamente utilizate pentru a încetini coagularea sângelui. Această substanță poate interacționa cu avocado. S-a raportat că avocado scade efectele warfarinei și poate crește riscul de coagulare. Încă nu s-a stabilit foarte clar de ce ar putea apărea această interacțiune.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți