Oficial: Exportul de ovine în ţări terţe nu este şi nu va fi oprit / Posibil testarea suplimentară a loturilor de animale destinate exportului

plati APIA, crescatori animale Sursa foto: Unsplash / Andrea Lightfoot

Exportul de ovine în ţări terţe nu este şi nu va fi oprit, în condiţiile în care autorităţile şi agenţii economici colaborează pentru respectarea tuturor reglementărilor şi cerinţelor necesare pentru derularea exporturilor, transmite Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în urma întâlnirii cu reprezentanţii oierilor, exportatorilor şi transportatorilor, în condiţiile confirmării de noi focare de pesta micilor rumegătoare.

Potrivit unui comunicat al ANSVSA, remis miercuri Agerprs, în data de 23 iulie a fost confirmată prezenţa virusului Pestei Micilor Rumegătoare (PMR) în mai multe exploataţii din judeţul Tulcea şi Constanţa.

În cadrul întâlnirii, la care a participat şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, reprezentanţii operatorilor economici prezenţi au fost asiguraţi de acordarea de despăgubiri pentru animalele afectate, în condiţiile respectării prevederilor legale.

“O atenţie deosebită va fi acordată identificării, înregistrării şi testării animalelor din fermele pentru export, din zonele libere de boală, precum şi controlului mişcării animalelor. ANSVSA se angajează să susţină derularea exporturilor de ovine, inclusiv prin renegocierea condiţiilor de export cu ţările terţe şi prin instituirea unui sistem suplimentar de testare a loturilor de animale destinate exportului. Aceasta din urmă poate fi realizată prin laboratoarele ANSVSA care dispun de echipamentele şi expertiza necesară. Este în curs de actualizare Planul de Contingenţă pentru PMR pentru adaptarea la situaţia epidemiologică existentă”, se spune în comunicat.

La finalul întâlnirii, s-a stabilit ca toate părţile implicate să dialogheze permanent şi să colaboreze pentru gestionarea situaţiei, astfel încât să fie menţinute pieţele de export câştigate prin efortul comun.

Potrivit situaţiei epidemiologice actuale, virusul Pestei Micilor Rumegătoare a fost identificat la două exploataţii comerciale, cu un efectiv existent de 14.899 de ovine şi, respectiv, 7.478 de ovine, în localitatea Baia, judeţul Tulcea, la o gospodărie, cu un efectiv existent de 663 de ovine, din localitatea Stejaru, judeţul Tulcea, la o exploataţie comercială, cu un efectiv de 23.481 de ovine şi 1.329 de caprine, din localitatea Babadag, judeţul Tulcea, şi la o gospodărie cu 424 de caprine, în localitatea Sinoe, judeţul Constanţa.

“În urma confirmărilor, de către Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti (IDSA) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Diagnostic şi Sănătate Animală, serviciile veterinare judeţene au intervenit de urgenţă. Centrele Locale de Combatere a Bolilor Tulcea şi Constanţa, au dispus, conform planului de măsuri adoptate, pentru a preveni răspândirea bolii, uciderea imediată a ovinelor şi caprinelor din cele 5 exploataţii afectate, precum şi neutralizarea carcaselor prin îngropare în locaţii autorizate. Având în vedere extinderea (până la 20 km) a focarelor de PMR în judeţele Tulcea şi Constanţa, a fost extinsă zona de protecţie de la primul focar la 25 km (care include toate celelalte focare din interiorul său, cel mai apropiat focar fiind la 5 km de marginea zonei de protecţie). Zona de supraveghere a fost extinsă la 34 km, iar zona de supraveghere suplimentară rămâne la 44 km de la primul focar. Totodată, s-a interzis expedierea în afara zonelor a animalelor vii ovine şi caprine, precum şi a materialului seminal, ovulelor, embrionilor, produselor secundare de origine animală, pieilor şi blănurilor. Ancheta epidemiologică este în desfăşurare”, spun reprezentanţii ANSVSA.

Autoritatea precizează că pesta micilor rumegătoare nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru aceştia, însă virusul are impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *