Din toată bogăția de legume a verii, îmi pare că vinetele sunt cele mai apetisante. Orice rețetă cu vinete pe care o văd mă face să-mi lase gura apă și musai trebuie să o încerc. Dar sunt trei, cele care mă îmbie cel mai mult și cum nu știam cu care să încep am zis să gătesc ceva care le îmbină pe toate într-un singur preparat. Ușor și de gătit și de mâncat.
Cele trei de care vă povesteam sunt papoutsaki din Grecia (papucei în traducere), jumătăți de vinete umplute cu carne tocată și gratinate; vinete a la parmigiana italiene, straturi de vinete și ardei copți, roșii, șuncă și parmezan; și ratatouille-ul franțuzesc, tocana de vinete și ardei.
Ingrediente:
4 vinete medii
2 ardei roșii
1 ceapă
2 căței de usturoi
2 roșii coapte sau o jumătate de conservă
Un pachet de șuncă
O pungă de parmezan
Ulei de măsline
Sare, piper, ierburi de Provence.
Vinetele se taie în jumătăți, se scobește miezul (se lasă o jumătate de cm pe coajă, ca să le putem umple). Se taie miezul în bucățele, se pune într-o strecurătoare de plastic și se sărează. Se lasă jumătate de oră să iasă amăreala din ele.
Se taie mărunt ceapa și usturoiul. Se călesc în câteva linguri de ulei de măsline. Se adaugă roșiile tăiate cubulețe mici și mai lăsăm pe foc vreo 10 minute.
În acest timp, ardeii se pârpolesc un pic, cât să le putem lua coaja și semințele. Se toacă mărunt. Tăiem mărunțel și șunca.
Se amestecă toate ingredientele, se completează cu sare, piper și ierburi de Provence și umplem jumătățile de vânătă.
Dăm jumătate de oră la cuptor la 180 de grade, căldură sus-jos și în ultimele minute punem parmezan deasupra pentru a le gratina.
Dacă preferi o variantă mai puțin dietetică pune-le de la început sos de bechamel deasupra și adaugi parmezanul la sfârsit.
Poftă bună!