Autoritățile sanitar-veterinare susțin că obiectivul „0 toxiinfecții alimentare”, stabilit pentru festivalurile Neversea și Beach Please, a fost atins.

toxiinfectii alimentare, festivaluri, neversea, beach please Sursa foto: Pixabay/mikewallimages

Dezideratul „0 toxiinfecții alimentare” în cadrul festivalurilor Neversea și Beach Please a fost atins prin colaborarea bună a agenților economici și a consumatorilor, a anunțat ANSVSA, într-un comunicat, transmite Agerpres.

Odată cu deschiderea Comandamentului Sezon Estival 2024, inspectorii veterinari au demarat activități de verificare privind modul în care operatorii din industria alimentară au respectat condițiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul și comercializarea produselor alimentare în unitățile de alimentație publică de pe litoral.

„Principalul obiectiv al acțiunilor întreprinse de inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor, care au activat în prima parte a Comandamentului, respectiv protejarea sănătății publice, a fost atins: nu s-au înregistrat suspiciuni sau episoade de toxiinfecții alimentare care să pună în pericol sănătatea publică. În prima lună de activitate, au fost verificate 1.083 de unități, după cum urmează: 715 unități de alimentație publică, 18 pizzerii, o unitate de tip catering, 63 de cofetării/patiserii, 59 de laboratoare de cofetărie/patiserie, 3 pensiuni turistice, 2 supermarketuri, 92 de magazine alimentare și alte 130 de unități (beach-baruri, gelaterii, tonete)”, se arată în comunicatul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

În urma acestor controale s-au constatat neconformități cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar-veterinar; ambalarea și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării și valorificării, precum și comercializarea acestora neetichetate potrivit legislației în vigoare; condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare; nemenținerea 48 de ore a probelor de preparate culinare.

Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, au fost aplicate 155 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 1,67 milioane de lei, și au fost emise 5 ordonanțe de suspendare temporară a activității și 10 ordonanțe de interzicere a activității. A fost dispusă măsura de reținere oficială pentru o cantitate de 972 de kg produse (carne, preparate din carne, produse lactate și produse de patiserie), care au fost dirijate către unități de neutralizare.

„În perioada festivalurilor Neversea și Beach Please, echipele au fost suplimentate, efectuându-se atât acțiuni de consiliere la cei 115 agenți economici, care și-au desfășurat activitatea în cadrul acestora, cât și realizarea a 214 controale oficiale. Totodată, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale pentru comercializarea produselor cu termenul de valabilitate expirat, nerespectarea condițiilor de igienă și depozitare. Dezideratul “0 toxiinfecții alimentare” în cadrul celor două festivaluri a fost atins și prin buna colaborare a agenților economici, care au aplicat normele prevăzute de legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, dar și a consumatorilor, care au semnalat prompt abaterile de la legislație”, subliniază sursa citată.

Echipele de control au sprijinul autolaboratorului DSVSA Constanța și al Laboratorului Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Constanța, probele prelevate din materie primă, produsul finit, testele de sanitație fiind analizate în regim de urgență, pentru a asigura că în consum ajung doar produse alimentare care respectă condițiile de calitate și salubritate stipulate în legislația europeană și națională.

Activitatea de control va continua în cele 6 zone de interes turistic și agrement, începând cu localitatea Vadu, până în localitatea Vama Veche, și se va intensifica la sfârșitul săptămânii când afluxul de turiști crește.

„Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin intermediul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor din Constanța, pune la dispoziția celor interesați numărul de telefon al “Comandamentului Sezon Estival 2024”: 0786 577 007, unde se pot face sesizări sau se pot obține informații referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranței alimentelor. Acest număr funcționează în paralel cu numărul Call – Center-ului ANSVSA: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie”, se mai arată în comunicat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *