foto freepik.com
Alpaca sunt animale domestice foarte simpatice și blânde din familia Camelidelor și se cresc în special pentru fibra lor – produc o lână cu calități considerate superioare celei oaie. Există două tipologii, alpaca Huacaya și alpaca Suri.
Sunt specifice Americii de Sud, trăiesc libere în Anzi dar de câțiva ani au început să fie crescute și în Europa. Italia este printre primele țări care au început să experimenteze în acestă direcție – animalele s-au adaptat foarte bine și numărul de crescători de alpaca a depășit 600.
Acest tip de activitate se pretează în zone de deal și munte în zone de fâneață pe un teren împrejmuit cărora nu i se poate da o altă destinație. Sunt animale care nu au nevoie de îngrijiri speciale și rezistă la frig. Nu este o activitate cu profit imediat, dar trăiesc mult și lâna lor este foarte căutată pe piața internațională, cererea fiind în creștere.
Cu ce se deosebește lâna de alpaca față de cea de oaie
Față de lâna de oaie, lâna de alpaca este mai fină și mai lucioasă. Nu conține lanolină motiv pentru care nu produce alergii și nu se restrânge la spălare. În plus, ține mult mai cald decât cea de oaie sau cashmir și este mult mai ușoară.
Animalele sunt tunse o dată pe an primăvara, iar fiecare animal poate produce până la 4 kg/an. Dacă este lână de la exemplare tinere, poate valora chiar mai mult. Dacă este prelucrată și vândută ca produs prelucrat, câștigul poate fi mult mai mare.
Potrivit informațiilor oferite de crescători, valoarea lânii poate depăși 100 euro/kg, în condițiile în care au o viață medie de circa 20 ani dar pot ajunge până la 25. Femelele nasc un pui pe an, după o perioadă de gestație de 12 luni. La un calcul simplu, o medie de 300 de euro pe an de la un exemplar înseamnă 6000 de euro în 20 de ani. Iar dacă ocupă un teren care nu poate avea altă utilitate, costurile sunt mici, în afară de investiția inițială. Se poate porni cu câteva exemplare, care apoi se reproduc. În Anzi este consumată și carnea de alpaca.
Cu ce se hrănesc
Sunt animale erbivore care pasc liber, minim 8h/zi, iar când nu e iarbă verde se hrănesc cu fân. Sunt o specie care nu distrug terenul, nu mănâncă rădăcinile și nu distrug pășunea. Pentru un efectiv de 10 exemplare este nevoie de circa 4 mii de metri pătrați de teren.
Pe teren trebuie amenajat un spațiu unde să se poată adăposti când plouă, pentru a menține calitatea lânii la un nivel optim. Au nevoie și de o zonă de umbră și de o sursă de apă. Au nevoie de un adăpost ceva mai serios doar dacă temperaturile iarna scad în mod repetat sub -15 grade.
Adăpostul trebuie curățat rar, cam o dată pe săptămână, pentru că sunt animale disciplinate și nu lasă peste tot excrementele, ci într-un singur loc. Se pot lăsa fără a fi controlate în fiecare zi, dacă au iarbă și apă la discreție.
In Italia, de exemplu, o femelă de reproducție costă în jur de 3000 de euro, iar un mascul de la 600 de euro în sus în funcție de pedigree. Mulți crescători scot profit inclusiv din vânzarea exemplarelor, nu doar din lână. Se folosesc și pentru pet therapy, fiind animale docile și prietenoase și mai ales pentru că nu au copite.
Mai scuipă uneori, dar se scuipă între ele, pentru stabilirea ierarhiei de putere în grup. Nu pot trăi singure, suferă de singurătate și ajung și să moară din cauza asta.
