Vinerea trecută, printr-o decizie fără precedent până în prezent, Guvernul a decretat retragerea de pe piață a 12% din producția de ulei de măsline pentru a evita prăbușirea prețurilor la sursă, explică Maria Nicolau, într-o analiză publicată în El Pais. Acest lucru influențează prețul fiecărei farfurii pe care le mâncăm și afectează cetățenii, spre deosebire de topul celor mai bune restaurante din lume.
„Astăzi, le vom explica consumatorilor că această frână pusă unei posibile scăderi a prețurilor este un mecanism de siguranță, o plasă de salvare pentru ca acei țărani care îngrijesc livezile de măslini și ne oferă cel mai bun ulei din lume să își poată acoperi la limită, cu greu, costurile”. Dar, spune Maria Nicolau dacă acest lucru este corect pentru micii producători, e valabil și pentru marile macro-cooperative, latifundiile cu exploatare intensivă și tehnologie avansată sau marea industrie de îmbuteliere, care fac și ele parte din sectorul uleiului.
„Mâine, vom lăuda calitățile fiecărei brânze artizanale făcute de ciobanii din toate colțurile țării; cu crustele lor colorate, pastele lor moi și cremoase sau aspectul lor rustic și ferm după luni de maturare. Poimâine, laudele vor fi pentru cotletele de miel crescut în sistem extensiv, fileurile de vițel din rase autohtone recuperate cu mare efort, mezelurile din porci care pasc liberi ghinde în pășuni de carte poștală și roșiile din soiuri vechi, care păstrează aroma și suculența cărnoasă a roșiilor de odinioară. Toate acestea sunt, desigur, produse cu o valoare care depășește cu mult prețul concret trecut pe etichetă. Toate acestea, firește, sunt mai scumpe decât verii lor proveniți din sistemul industrial intensiv… fără acea roșie la 8,99 euro kilogramul în loc de 3,29, vom fi de nedeosebit de țara vecină sau vom fi nimeni, pentru că după roadele noastre vom fi recunoscuți. Și pentru că fără alimente de calitatea întâi vom mânca de calitatea a doua, adică mai prost”.
Raționamentul e corect, dar e doar o parte din el, cea ce reprezintă producătorul. În cealaltă parte e familia „care are doi copii și o chirie de plătit, și căruia îi plac roșiile de calitatea întâi mult mai mult decât cele de calitatea a doua; căruia i-ar plăcea la nebunie să poată pune pe masă pește proaspăt de trei ori pe săptămână și antricot duminica; și care ar ține cu drag mereu în frigider câteva brânzeturi artizanale diferite din care să guste, iar în cămară o pâine cu coajă aurie și miez aromat, din grâu străvechi”.
Dar 45,9% din populația Spaniei conform Institutului Național de Statistică (INE), întâmpină dificultăți în a se gospodări cu banii până la sfârșitul lunii.
Datele Ministerului Agriculturii relatează cine sunt cei care cumpără ulei de măsline extravirgin: gospodăriile din clasa de mijloc-superioară, pensionarii sau cei care nu au copii. „Familiile care rămân fidele uleiului extravirgin chiar și atunci când prețul crește sunt cele care au un mic producător în apropiere de la care să cumpere bidonul direct, sau cele pentru care a cheltui mai mult pe mâncare nu înseamnă să taie de la adidașii copilului ori de la meditațiile la engleză, sau să fie nevoite să aștepte până luna viitoare pentru a merge la dentist”.
„Întrebarea este dureroasă, pentru că aterizează în portofelul unui consumator care nu se confruntă doar cu scumpirea uleiului de măsline, ci și cu scumpirea laptelui, a ouălor, a cărnii, a chiriei și a facturii la curent”.
Sigur, spune Maria, este nedrept ca agricultorii să nu își poată câștiga existența decent. Dar este la fel de nedrept ca doar consumatorul să fie nevoit să ducă totul în spate.
„Până una-alta, discuția serioasă și curajoasă despre politicile agricole, fiscalitate și distribuirea valorii de-a lungul lanțului alimentar rămâne în continuare amânată, în timp ce cei care ocupă pozițiile cele mai vulnerabile din acest lanț sunt împinși să se înfrunte între ei”.
De origine română, este chef de meserie și prin vocație. Timp de peste douăzeci și cinci de ani a lucrat în restaurante din Spania și Franța. Este autoarea cărților „Cocina o Barbarie” (Bucătărie sau barbarie) și „¡Quemo!” (Ard!). În prezent locuiește în Osona, unde a condus restaurantul cu specific catalan El Ferrer de Tall. Cărțile sale sunt de extrem de importante pentru cultura gastronomică a Cataloniei.
Articol editat de un jurnalist în care au fost folosite texte traduse cu AI.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți