Un studiu american realizat în baza datelor a peste 6.600 de sarcini a identificat o asociere între expunerea la DINCH și dezvoltarea fetală. Această substanța este utilizată în ambalaje alimentare din Uniunea Europeană și din Statele Unite.
DINCH este un plastifiant folosit pentru a face materialele plastice mai flexibile și mai rezistente. Substanța se regăsește în anumite ambalaje alimentare și folii pentru împachetarea produselor. Este utilizată inclusiv la dopurile sintetice pentru sticlele de vin, jucării și dispozitive medicale.
Aceasta a fost introdusă pe piață ca alternativă la ftalați. Autoritățile au impus restricții asupra unor astfel de compuși, după apariția dovezilor privind efectele lor asupra sănătății. Noua cercetare sugerează însă că și alternativele promovate drept mai sigure pot necesita verificări suplimentare.
Cercetătorii de la NYU Langone Health au analizat datele programului american Environmental Influences on Child Health Outcomes. Acesta este coordonat de National Institutes of Health și urmărește influența factorilor de mediu asupra sănătății copiilor.
Analizele au arătat că până la 70% dintre participante aveau urme de DINCH în urină, potrivit The Guardian, preluat de Mediafax.
Cercetătorii au urmărit în special copiii considerați mici pentru vârsta gestațională. Aceștia se încadrau sub percentila 10 a greutății corespunzătoare stadiului sarcinii.
Astfel, fiecare creștere de zece ori a expunerii la DINCH a fost asociată cu o greutate mai mică. Diferența medie estimată a fost de 27 de grame la naștere.
Comparativ, greutatea medie a unui nou-născut este de aproximativ 3.400 de grame. Cercetătorii au identificat și o asociere cu lungimea mai mică a copiilor la naștere.
Dezvoltarea insuficientă în uter poate avea efecte și după naștere. Potrivit autorilor, aceasta este asociată cu riscuri mai mari de afecțiuni cardiovasculare și obezitate. Pot apărea, de asemenea, dificultăți de învățare și alte probleme de sănătate.
Deși studiul este observațional și nu demonstrează că DINCH provoacă aceste efecte, dar rezultatele indică asocieri care trebuie investigate prin cercetări suplimentare.
Cercetări anterioare, realizate pe animale și celule umane, au sugerat posibile mecanisme biologice. Produșii de metabolizare ai DINCH ar putea interfera cu hormonii implicați în dezvoltarea fetală.
„Substanțele chimice ar trebui testate corespunzător din punctul de vedere al siguranței înainte ca populația să fie expusă pe scară largă, fără să știe”, a declarat Leonardo Trasande, unul dintre autorii studiului.
Această substanăa este utilizată atât în Statele Unite, cât și în Uniunea Europeană. Aceasta poate fi folosită la fabricarea anumitor materiale plastice destinate contactului cu alimentele.
DINCH figurează pe lista substanțelor autorizate prin Regulamentul european nr. 10/2011. Actul normativ stabilește condițiile pentru materialele plastice care intră în contact cu produsele alimentare.
Reglementările europene impun limite și condiții privind utilizarea acestor substanțe. Autorizarea nu permite folosirea lor în orice concentrație sau în orice condiții.
Substanțele din ambalaje pot migra în alimente, ajungând astfel în organismul consumatorilor. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară evaluează riscurile luând în considerare migrarea și datele toxicologice.
Prin urmare, rezultatele studiului sunt relevante și pentru România. Aici se aplică aceleași norme europene privind materialele care intră în contact cu alimentele.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți