Tot mai multe persoane care folosesc medicamente pentru slăbit din clasa GLP-1 apelează și la suplimente alimentare pentru a combate efectele adverse sau pentru a încerca să își mențină masa musculară și starea generală de sănătate. Tendința alimentează o piață de miliarde de dolari, dar ridică și semne de întrebare pentru medici și autoritățile americane, întrucât multe dintre aceste produse nu sunt evaluate înainte de vânzare de Food and Drug Administration (FDA), relatează Reuters.
Medicamente precum Ozempic și Wegovy sunt folosite pentru tratamentul obezității și diabetului de tip 2, iar unele au demonstrat și beneficii cardiovasculare. Aproximativ 10 milioane de americani le-ar fi utilizat anul trecut, iar numărul ar putea ajunge la 25 de milioane până în 2030, potrivit estimărilor JPMorgan.
Una dintre utilizatoarele intervievate de Reuters, Allison Vecchio, în vârstă de 42 de ani, spune că medicamentele GLP-1 au fost pentru ea „un buton de resetare a vieții”, dar efectele adverse au inclus probleme gastrointestinale, unghii fragile și episoade severe de slăbiciune. Ea afirmă că simptomele s-au ameliorat după ce a început să folosească mai multe suplimente, inclusiv fibre, colagen și electroliți. Cheltuiește lunar între 200 și 300 de dolari pentru acestea.
Nu este un caz izolat. Aproape jumătate dintre utilizatorii de medicamente GLP-1 chestionați de Nutrition Business Journal au declarat că au început să ia vitamine sau suplimente noi după începerea tratamentului. Probioticele, proteinele și fibrele sunt printre cele mai populare produse.
Un sondaj realizat în acest an de Boston Consulting Group arată că persoanele care folosesc GLP-1 cheltuiesc cu aproximativ 20% mai mult pe proteine, fibre și colagen decât înainte de tratament.
Vânzările de vitamine și suplimente din Statele Unite au depășit 74 de miliarde de dolari în 2025, potrivit Nutrition Business Journal. Numai TikTok Shop a generat anul trecut vânzări de peste un miliard de dolari din suplimente alimentare, echivalentul a 5,4% din comerțul online american din această categorie.
Companiile și retailerii reacționează deja la această cerere. Target își extinde oferta de suplimente, iar The Vitamin Shoppe a raportat creșteri de două cifre în acest an la vânzările de fibre și creatină, două categorii populare printre utilizatorii GLP-1.
Și tranzacțiile din industrie au devenit mai mari. În 2025 au fost înregistrate 95 de achiziții și fuziuni la nivel mondial, în valoare totală de 16,9 miliarde de dolari, față de 115 tranzacții evaluate la 7,3 miliarde în 2024, potrivit datelor PitchBook.
Problema este că suplimentele alimentare nu au nevoie de aprobarea prealabilă a FDA înainte de a ajunge pe piață.
Jonathan Bonnet, profesor asociat clinic la Stanford și director medical al Ardmore Institute of Health, avertizează că utilizatorii nu știu întotdeauna exact ce conțin produsele cumpărate. „Dacă nu poți ști ce iei, este greu să știi la ce riscuri te expui”, spune acesta.
Un alt factor important este promovarea pe rețelele sociale. Influencerii care folosesc medicamente GLP-1 recomandă frecvent suplimente despre care susțin că i-au ajutat să reducă greața, oboseala, constipația sau alte efecte adverse.
Rob Fried, directorul executiv al Niagen Bioscience, avertizează că unele companii pot angaja sute de influenceri pentru a promova afirmații care stimulează vânzările, chiar dacă dovezile științifice nu sunt întotdeauna clare.
Creșterea rapidă a pieței a atras și atenția autorităților. FDA și Departamentul american pentru Sănătate și Servicii Umane analizează modalități de întărire a supravegherii ingredientelor utilizate în suplimente.
FDA a emis în acest an noi recomandări privind informațiile care trebuie transmise pentru evaluarea ingredientelor alimentare noi. În paralel, este analizată eliminarea unei proceduri prin care companiile pot declara anumite ingrediente drept „general recunoscute ca sigure”, fără notificarea prealabilă a FDA.
Industria este împărțită. Unele companii susțin controale suplimentare, invocând produse care conțin substanțe medicamentoase nedeclarate sau cantități foarte mici din ingredientele promovate. Alte organizații avertizează că un sistem de aprobare mai strict ar putea crea întârzieri foarte mari.
Explozia suplimentelor destinate utilizatorilor de medicamente pentru slăbit arată că efectele GLP-1 se extind mult dincolo de piața farmaceutică. Totuși, medicii subliniază că popularitatea unui produs și recomandările de pe rețelele sociale nu înlocuiesc evaluarea medicală, mai ales atunci când suplimentele sunt folosite pentru gestionarea efectelor adverse ale unui tratament.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți