Reducerea accizei la motorina standard, prelungită până la 31 octombrie, anunță ministrul Finanțelor / Cât este acciza aplicată

Reducerea accizei la motorina standard, prelungită până la 31 octombrie, anunță ministrul Finanțelor / Cât este acciza aplicată
FOTO: Magnific

Reducerea temporară cu 25% a accizei pentru motorina standard a fost prelungită pentru perioada 16-31 octombrie 2026, în urma reevaluării bilunare a indicatorilor de piață, a anunțat joi Ministerul Finanțelor. Acciza efectivă rămâne la 2.103,22 lei pentru 1.000 de litri, în contextul creșterii cotațiilor internaționale la motorină și al presiunilor asupra prețurilor carburanților, potrivit Mediafax.

Reducerea acordată reprezintă o diminuare de 701,07 lei la 1.000 de litri, echivalentul a 829,69 lei pe tonă. Măsura se aplică motorinei standard comercializate pe piața internă.

„Această măsură continuă intervenția aplicată în perioada anterioară, într-un context marcat de presiuni pe piața carburanților. Mecanismul este calibrat în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă, cu scopul de a limita efectele acestora asupra populației și economiei”, au transmis reprezentanții Ministerului Finanțelor.

Cotațiile internaționale la motorină au crescut cu aproape 48%

Potrivit analizei realizate de Ministerul Finanțelor pentru intervalul 16-31 octombrie, variația procentuală a cotațiilor Platts pentru motorină a fost de +47,78%, în timp ce prețul mediu la pompă al motorinei standard a înregistrat o creștere de 35,60%.

- articolul continuă mai jos -

Pe baza acestor indicatori și a mecanismului prevăzut de lege, autoritățile au decis menținerea reducerii accizei la nivelul de 25% pentru a doua jumătate a lunii octombrie.

Ministerul Finanțelor susține că intervenția urmărește limitarea efectelor în lanț ale scumpirii carburanților, în special în transport și logistică, sectoare ale căror costuri influențează prețurile bunurilor de consum.

Măsura a fost introdusă în contextul crizei de pe piața petrolului

Guvernul României a declarat, la 26 martie 2026, prin ordonanță de urgență, starea de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere. Actul normativ a devenit ulterior Legea nr. 162/2026, promulgată de președintele României în august 2026.

Mecanismul de reducere a accizei este reevaluat la fiecare două săptămâni, în funcție de evoluția cotațiilor internaționale și a prețurilor de la pompă. Legea este în vigoare până la 31 octombrie 2026, cu posibilitatea prelungirii succesive, prin hotărâre a Guvernului, pentru perioade de cel mult trei luni.

Ministerul Finanțelor a anunțat că va continua să monitorizeze evoluția pieței și a prețurilor carburanților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă