„Gastroficarea” orașelor. De ce mâncarea a ajuns să aibă același gust peste tot, iar oamenii aleg în proporție tot mai mare produse pe care le cunosc

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Mergând prin centrul oricărui oraș mare, de multe ori chiar în țări diferite, găsim cam aceleași lanțuri de haine, aceleași cafenele decorate aproape identic, aceleași reclame la răcoritoare și aceleași restaurante de tip fast-food. Orașele moderne au devenit parcuri tematice pentru adulți, având o ofertă gastronomică recognoscibilă, omogenă și plată. Dacă ne retragem într-un mall, chiar e ca la indigo.

După cum notează scriitorul spaniol Pedro Bravo în eseul său Înainte aici era un oraș (Debate, 2026), „oricum le-ai privi și oricum le-ai trăi, orașele seamănă din ce în ce mai mult între ele”. În consecință, și mâncarea pe care o oferă urmează exact același tipar.

De la decoruri cu pirați la restaurantele fără bucătărie

Filozoful Mark Fisher observa la vremea sa că modelul Starbucks reprezintă expresia modului în care capitalismul funcționează cu același nivel de uniformizare ca și comunismul. Astăzi, exemplele de replicare vizuală și culinară abundă în toate marile centre urbane.

Magazinele de bomboane din grupuri producătoare răspândite în toată lumea, localurile de street food de variate gusturi, shaormerii orientale, dozatoarele de sandvișuri și băutări stau față în față cu restaurantele care simulează originalitatea, dar servesc mâncare de gama a cincea .

Această mâncarea de gama a cincea include preparate gătite și ambalate în bucătării industriale de mari dimensiuni (precum chiftelele tradiționale, fâșiile de pui pane sau prăjiturile „de casă”), care necesită doar o simplă încălzire sau prăjire înainte de a fi servite. În Spania, de pildă, aproximativ 30% dintre localuri folosesc astfel de produse, proporție ce se dublează în zonele cu circulație turistică ridicată.

Instagramul și valul de „gastroficare”

Standardizarea și industrializarea ofertei culinare, fenomen cunoscut sub numele de gastroficare, nu îi afectează doar pe turiști, ci și pe locuitorii de zi cu zi ai orașelor.

Preluând ideile din lucrarea „Filterworld” (Kyle Chayka, 2024), Pedro Bravo explică faptul că algoritmii rețelelor sociale ne oferă o viziune omogenă asupra realității. Rezultatul este că antreprenorii din întreaga lume ajung să deschidă exact aceleași tipuri de afaceri, cafenele de specialitate sau restaurante de ramen, decorate după aceleași șabloane virale.

Acestă tendinț a ajuns inclusiv până la periferii. Cartierul este acaparat de marile lanțuri de fast-food. Antreprenorii care nu își mai permit chiriile din centru migrează spre cartierele marginașe, înlocuind comerțul tradițional și devenind agenți ai uniformizării gastronomice.

Chiar și conceptele alternative (boho chic, retro, vintage) ajung să arate ca trase la indigo.

Confortul uniformității în fața incertitudinii

Deși omogenitatea poate părea neinspirată, creierul uman o apreciază pentru că îi oferă familiaritate și îi reduce anxietatea.

Mâncarea tradițională este prin definiție variabilă și supusă greșelilor, în timp ce industria alimentară oferă măsurători exacte, procese controlate și predictibilitate. Sociologul George Ritzer a definit acest proces drept „macdonalizarea societății”, bazat pe patru piloni: eficiență (rezultat maxim cu efort minim); calcul (totul este măsurat la cm); predictibilitate (știi exact ce vei primi); și control (rezultatul este identic, indiferent de cine îl prepară).

„Oboseala de a alege”

Luarea deciziilor consumă energie mentală. Într-o societate aglomerată, cu rutine solicitante și o „economie a experiențelor” în care totul trebuie să fie memorabil, oamenii ajung să sufere de oboseală de alegere.

Peste zi luăm mii de decizii, iar sute dintre ele sunt legate strict de alimentație. Pe măsură ce oboseala mentală se acumulează alegerile noastre devin impulsive sau luate pe modul automat. Preferăm opțiunile standardizate, accesibile și fără surprize. Gustul s-a obișnuit cu texturi și arome potențate industrial, concepute special pentru a crea dependență, scrie El Pais.

În acest context, produsele ultraprocesate și mâncărurile gata preparate din supermarketuri (sector care a crescut cu 49% din 2022) devin opțiunea cea mai simplă din punct de vedere cognitiv. Problema principală nu este doar că totul începe să aibă același gust, ci și faptul că producția alimentară ajunge să fie controlată de tot mai puțini giganți industriali.