Un magazin din Mamaia care vindea clătite, închis temporar și amendat cu 5.000 de lei / A fost găsit gem de fructe expirat din 15 aprilie, dar și compoziţie veche de câteva zile

clatite, mamaia, la clatite, gem Sursa foto: PxHere

Magazinul „La Clătite” din Mamaia a fost amendat cu 5.000 de lei de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa, care au găsit, în urma unui control, produse expirate, compoziţie pentru clătite sau vafe veche de câteva zile, fructe depreciate, dar şi urme de grăsime arsă şi murdărie. Totodată, s-a propus oprirea temporară a activităţii, până la remedierea deficienţelor, transmite News.ro.

Potrivit Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, magazinul „La Clătite” din Mamaia, aparţinând SC Red SRL, a fost amendat cu 5.000 de lei şi s-a propus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate.

În urma unui control, comisarii au constatat utilizarea de produse şi proceduri nesigure pentru consumatori, care pot afecta sănătatea acestora. Au fost găsite 20 de kilograme de compoziţie pentru clătite şi vafe, produse cu două şi trei zile înainte, refrigerate, gem de fructe de pădure expirat din 15 aprilie, și un kilogram de căpşuni depreciate.

Totodată, erau utilizate răcitoare pentru băuturi pentru depozitarea de materii prime, coşuri de gunoi descoperite, iar ambalajele de la alte materii prime erau reutilizate.

Comisarii au mai găsit grăsime arsă pe aparatele de vafe, depuneri de praf pe grătarul de protecţie al ventilatorului din frigider, rafturi de frigider cu vopsea exfoliată şi urme de rugină, chedere la frigider cu firimituri şi praf/făină, spatule de silicon cu impurităţi la îmbinarea cu mânerul, spaţiul de depozitare de la subsol insalubru, cu urme de mucegai pe perete, pânze de păianjen în colţuri, materii prime ambalate depozitate în aceeaşi încăpere cu un pat pliant întins, pereţi exteriori cu spaţii libere în partea inferioară/lucrare nefinisată, prin care puteau intra praf, nisip, insecte și rozătoare.

Citește și ANPC a închis temporar 11 puncte de lucru ale operatorilor economici din Aeroportul Otopeni / Amenzi totale de 367.500 lei aplicate și produse în valoare de 130.000 de lei scoase de la comercializare

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *