VIDEO FOTO | BonArea, modelul de business agricol complet, din câmp pe masă. Interviu cu Xavier Moreno, director Resurse Umane: În cei 65 de ani, am avut o creștere organică, reinvestind o mare parte din profituri

Colaj foto: G4Food

Ne-am putea întreba dacă în România ar interesa pe cineva cum funcționează și cum s-a dezvolat unul dintre cele mai importante business-uri din Catalonia. Iar răspunsul e simplu, cel puțin pentru G4Food: modelele de succes pot reprezenta o provocare și pentru sectorul agricol și alimentar din România. Despre „rețeta” reușitei lor am discutat cu Xavier Moreno, director de Resurse Umane al bonÀrea: despre oameni, idei, inovație și cum se ridică un business serios în timp.

Un exemplu de succes și pentru România, unde concentrarea terenurilor în asociații sau cooperative este departe de nivelul celei din Spania sau Italia. Iar produsele de km 0 ajung greu pe mesele consumatorilor.

bonarea-modelul-de-business-agricol-complet-din-camp-pe-masa-interviu-xavier-moreno

Foto: bonArea

Istoria bonArea

Înființată în anul 1959 în Guissona ca o micuță cooperativă de către un grup de lucrători din mediul rural, printre care și medici veterinari care căutau noi oportunități după mecanizarea agriculturii , bonÀrea a evoluat până la a deveni compania de referință din provincia Lleida (și chiar din Catalonia) și un model de succes în sectorul agroalimentar. Pe parcursul istoriei sale, organizația a depășit etape inițiale complexe de concurență, restructurare și creștere continuă.

- articolul continuă mai jos -

În anii ’90, pentru a garanta viitorul și schimbul generational, a făcut un pas decisiv prin constituirea actualei Corporații Alimentare, consolidând o structură ce include entități precum bonÀrea Cooperativa, bonÀrea Corporația, instituția de credit CaixaGuissona și fundațiile sale sociale, păstrând mereu vii principiile economiei sociale.

Marele factor diferențiator al Grupului bonÀrea constă în modelul său de integrare verticală completă, care acoperă întregul ciclu de producție al produselor din carne pentru a ajunge la consumatorul final fără intermediari. Acest proces integral începe cu nașterea păsărilor și a animalelor, continuă cu fabricarea furajelor, creșterea și îngrășarea în ferme, sacrificarea, procesarea și prepararea produselor, până la distribuția și vânzarea directă prin propria rețea de magazine bonÀrea. Acest control total permite garantarea originii alimentelor, oferind produse sigure, de înaltă calitate și la cel mai competitiv preț de pe piață.

Pentru a susține acest volum și standard de excelență, compania dispune de spații și echipamente moderne, precum și de certificări de maximă exigență internațională, în calitate, siguranță alimentară, management de mediu, sănătate și securitate în muncă. Susținută de efortul comun al asociaților săi, de o echipă de profesioniști calificați, din care fac parte mulți români, și de încrederea milioanelor de clienți, bonÀrea combină inovația, eficiența și un angajament social profund față de mediul rural și bunăstarea societății.

bonarea-modelul-de-business-agricol-complet-din-camp-pe-masa-interviu-xavier-moreno

Foto: bonArea

Citește interviul complet cu Xavier Moreno

Reporter: Voiam să vorbesc cu tine despre modelul de organizare al bonÀrea, pentru că în România, unde există un sector agricol important, aceasta este o problemă. Problema terenurilor care sunt mici, care sunt private și nu există prea multă concentrare în mâinile marilor companii. Există și unele mari, dar majoritatea sunt ale unor proprietari privați și sunt mici. Așa că voiam să ne explici cum funcționează modelul de afaceri bonÀrea, acest sistem care merge direct de la fermă la consumator, incluzând, practic, toate etapele lanțului alimentar.

Xavier Moreno: Noi spunem întotdeauna că modelul de afaceri al bonÀrea, din câte știm noi, este un caz unic în lume. Iar baza lui este o integrare verticală, completă și fără intermediari. Ce vrem să spunem prin completă și fără intermediari? Înseamnă că, sub aceeași umbrelă, gestionăm toate etapele ciclului de producție. Suntem agricultori, suntem crescători de animale, producem alimente și apoi le distribuim prin propria noastră rețea de magazine. Acești agricultori, din ce îmi spuneai tu despre situația din România, sunt crescători, parteneri, adică sunt oameni de afaceri care au propriile ferme și cu care încheiem un acord pentru gestionarea producției. Prin toate acestea, faptul că gestionăm întregul ciclu ne permite să oferim alimente cu garanția originii, de cea mai bună calitate, sigure, și proaspete. Și apoi, un alt lucru foarte important este că, neexistând intermediarii obișnuiți din distribuție, putem oferi aceste produse de cea mai bună calitate la un preț cât mai avantajos. Și cam acesta este modelul bonÀrea.

Reporter: Și practic aveți crescătorul de animale, industria care produce alimentele, și nu este vorba doar despre producție, ci și despre carne și produse din carne.

Xavier Moreno: Corect, precum și produse lactate și fructe uscate, dar și produse semipreparate, sosuri și deserturi, adică practic tot felul de produse alimentare. În principal cele de origine animală, dar și toate derivatele acestora. Pe toate acestea le producem noi.

Reporter: Iar la final există o rețea de magazine care vă aparțin.

Xavier Moreno: Da, avem peste 600 de magazine proprii.

Reporter: În Catalonia.

Xavier Moreno: În Catalonia, Aragon, Madrid și Levante. Dar, practic, originea noastră este în Catalonia, în Lleida, în La Segarra. Iar acolo, în Catalonia, se află cea mai mare parte, împreună cu Aragonul, iar acum ne extindem spre nordul, centrul și estul Spaniei.

Reporter: Iar asociații sunt din Catalonia sau sunt din toate regiunile?

Xavier Moreno: În principal din Catalonia și Aragon.

Reporter: Bine, insist pentru că românii nu cunosc brandul bonÀrea și voiam să explic foarte exact cum funcționează. Și poți spune că este un fel de grup de cooperative sau funcționează ca o cooperativă mare ori este un alt tip de companie?

Xavier Moreno: Este mai complex. Noi suntem un grup de companii format din mai multe entități. La origine și ca structură care reunește producția animală se află cooperativa. Există, deci, și o parte cooperativă. Dar această cooperativă, specializată în creșterea și îngrășarea păsărilor și animalelor, furnizează produsele către bonÀrea Corporación, care este o societate pe acțiuni. Această societate pe acțiuni desfășoară activitatea industrială și comercială. Iar unul dintre acționarii majoritari ai acesteia este chiar cooperativa.

În plus, există o instituție de credit care se numește Caixa Guissona. Comercializăm, de asemenea, energie, combustibil și electricitate, prin bonÀrea Energía. Avem bonÀrea Telecom, care se ocupă de serviciile de telefonie, și o mică societate de asigurări de toate tipurile, care se numește bonÀrea Segura. Iar, pentru a completa acest grup, avem fundația noastră bonÀrea, care are rolul de a promova angajamentul nostru social, având mereu în centru mediul rural.

Reporter: Și, de exemplu, Caixa bonÀrea este o posibilitate pentru parteneri de a obține finanțare pentru activitatea lor?

Xavier Moreno: Caixa Guissona este o instituție de credit care a început ca o casă de economii rurală, așa cum se numește aici, și finanțează efectiv de la ferme zootehnice, achiziții de terenuri agricole, locuințe sau alte produse. Este o instituție de credit simplă, nu face nimic complicat, ci se ocupă doar de gestionarea activelor clienților Caixa Guissona. Suntem foarte mândri de acest lucru. Nu este destinată doar partenerilor, ci și clienților, având mereu în vedere orice persoană care trăiește în mediul nostru rural. Faptul că Caixa Guissona este foarte digitalizată a făcut ca, treptat, persoanele de la oraș sau cei care au origini în mediul rural și merg la oraș să continue să lucreze cu Caixa Guissona.

Reporter: A fost gândită ca un ajutor, un sprijin pentru persoanele care lucrează în agricultură sau în industria alimentară, nu?

Xavier Moreno: Toate activitățile bonÀrea au pornit ca un ajutor pentru mediul nostru agricol. Numai că, pe măsură ce această activitate a devenit o afacere care ne este profitabilă, am deschis-o tuturor tipurilor de clienți din zonă.

Reporter: Și cum a evoluat compania? De la o mică activitate agricolă, apoi ați început să dezvoltați alte activități, magazine etc.?

Xavier Moreno: Uite, trebuie să-ți imaginezi că am început în 1959, în Guissona. Guissona este un orășel mic din centrul Cataloniei, într-o regiune numită La Segarra, o zonă în care, trebuie să-ți imaginezi, la fel ca în unele zone din România, predomină agricultura cerealieră, în mijlocul câmpului, la 100 de kilometri de Barcelona și la 70 de kilometri de cealaltă capitală, Lleida, fiind fondată de actualul nostru președinte, fostul nostru președinte, care încă face parte din companie, pe nume Jaume Alsina, un om care a studiat medicina veterinară pentru a avea grijă de animalele din mediul rural.

Când terminase studiile de medicină veterinară și se întoarsese la țară, apăreau tractoarele și combinele și și-a spus: „Și acum, ce mai putem face aici?” Și a încercat să lupte pentru ca oamenii să poată trăi la țară, iar împreună cu un grup de cunoscuți, alți medici veterinari pe care îi cunoscuse la facultate, a înființat bonÀrea cu un obiectiv fondator foarte clar: să creeze oportunități de bunăstare și progres, pentru a evita depopularea unui mediu rural care, după cum ți-am spus, la acea vreme oferea puține oportunități de viitor pentru locuitorii săi.

Pașii esențiali ai acestei evoluții au fost legați de nevoia de a inova. Eram într-o perioadă în care mediul rural trecea prin schimbări și avea multe dificultăți. Să ne gândim că era o perioadă în care oamenii de la sate plecaseră la orașe să lucreze ca portari, să facă diverse meserii, să lucreze în restaurante, baruri, iar în sate rămăseseră foarte puțini oameni. A avut loc un fenomen migrator foarte important, iar în acest context domnul Jaume Alsina a trebuit să fie inovator.

De aceea, primul lucru pe care l-am făcut a fost să integrăm și să reunim crescătorii de animale. Pentru această integrare a trebuit să construim fabrici de furaje pentru animale, iar ulterior, pentru a valorifica aceste animale, am construit abatoare, săli de tranșare și, în general, fabrici, iar în cele din urmă, câțiva ani mai târziu, am decis să vindem direct către consumator, prin această rețea de magazine. Practic, aceasta este povestea.

Reporter: Iar în ultimii ani ați decis să extindeți compania în afara Cataloniei, în restul Spaniei, după cum ai spus, și mai există și ceva mai futurist: noul complex din Epila. Ne poți explica în ce stadiu este această nouă capacitate și cum a fost extinderea în afara Cataloniei?

Xavier Moreno: Da. Noi ne-am caracterizat prin ceea ce aici spunem: „mănâncă puțin și digeră încet”, adică să mănânci puțin și să faci digestia lent. Asta înseamnă că, în cei 65 de ani, am avut o creștere organică, lentă, dar constantă, cu efort permanent, reinvestind o mare parte din profituri în investiții. Avem o rată foarte mare de investiții raportat la profituri și, astfel, am continuat să adăugăm toate verigile lanțului valoric. După cum ți-am spus, produceam furajele, creșterea și îngrășarea animalelor, procesarea, logistica, magazinele. În 1995 a fost ceva foarte inovator, deja cu mulți ani în urmă, când am deschis primul magazin în Barcelona.

Și de atunci am continuat să creștem. Astăzi avem 619 magazine. Noi ne-am concentrat, în mod tradițional, în jurul să creștem, dar este adevărat că pentru noi, Epila este centrul nostru pentru viitor, de ce? Pentru că este cea mai mare investiție din istoria noastră. Epila se află în Aragón, la aproximativ 30 de kilometri de Zaragoza și trebuie să fie esențială pentru această extindere a bonÀrea, deoarece, din punct de vedere logistic, este esențială.

Obiectivul nostru cu acest centru este să consolidăm ceea ce facem deja la Guissona și să completăm acest lucru, ajungând în mai multe zone ale țării, cu o eficiență mai mare. Trebuie să fie un centru mai eficient și mai modern, deoarece cel de la Guissona este rezultatul unei evoluții începute cu mulți ani în urmă, dar nu a fost construit de la zero.

Reporter: Ce fel de modernizare se face astăzi în ceea ce privește digitalizarea, utilizarea roboticii, nu știu, în centrele de procesare, logistică, lucruri legate de sustenabilitate, care sunt mai actuale în prezent?

Xavier Moreno: De toate felurile, pentru că trebuie să-ți imaginezi că încercăm mereu să avem cele mai noi tehnologii din punct de vedere al automatizării și mecanizării. Avem proiecte speciale. De exemplu, în cazul nostru, un element strategic al lanțului nostru valoric îl reprezintă cutiile albe.

Trebuie să-ți imaginezi că într-o sală de producție apare o cutie albă în care sunt puse tăvile pe care apoi le găsești în magazine, iar această cutie este unitatea logistică. Astfel evităm folosirea unor ambalaje. Când această cutie ajunge în magazine, este golită, apoi se întoarce la Guissona. Astfel, am calculat, dacă îmi amintesc bine, că reducem aproximativ 25 de tone de carton și apoi, să văd, aveam aici cifrele, 74 de tone de folie și 36 de milioane de etichete adezive.

Cu alte cuvinte, acestea sunt materialele pe care le evităm datorită cutiei albe. Iar în această direcție a modernizării și a noilor tehnologii, tot de curând, unul dintre marile noastre proiecte se numește Retorna, care este un nou sistem de economie circulară care le permite consumatorilor să returneze tăvile cu produse din carne la magazinele lor, pentru ca acestea să poată fi reutilizate.

Ce vreau să spun prin asta? Că această inițiativă este una inovatoare în sector și chiar la nivel mondial și urmărește să promoveze un model de consum mai responsabil și mai sustenabil, în care clientul devine parte activă a acestui proces de reutilizare.

Reporter: Crezi că acest tip de afacere poate fi reprodus în alte zone sau este ceva specific doar acestei zone a Spaniei, Cataloniei?

Xavier Moreno: Ei bine, momentul în care s-a creat această integrare verticală era unul, iar astăzi este altul. Dacă ar trebui să o luăm acum de la zero, nu știu dacă am fi capabili. Noi facem parte din lumea retailului alimentar și presupun că și voi aveți acolo liderii, cei de la Aldi (lanț de supermarketuri-n.r.) și alții. Există o concurență acerbă. Ei cumpără de la furnizori și vând prin modele diferite. Cred că la o scară mai mică s-ar putea face, dar durează ani, durează ani. Alții au încercat și au rămas pe drum.

Unii au făcut o parte, dar apoi au lăsat totul în mâinile marilor rețele de distribuție, care fac o anumită etapă, dar marea distribuție care face anumite etape, nu are grajdurile, nu are abatoarele. Eu cred că este dificil, dar s-ar putea începe într-un mod mai restrâns, pentru că noi suntem o companie complexă, cu mulți angajați și cu o cifră de afaceri de câteva milioane de euro.

Reporter: Ce părere are bonÀrea despre situația de acum, în ceea ce privește acordul Mercosur, de exemplu, când sunt o mulțime de produse care vin din altă țară, din afara Comunității Europene, la prețuri mai mici decât cele de aici?

Xavier Moreno: Ei bine, eu cred că, în cazul bonÀrea, avem un lucru care ne face indiferenți și pe care Mercosur nu îl va putea garanta, și anume că noi garantăm calitatea, trasabilitatea, siguranța alimentară, totul este în mâinile noastre, iar prețul rămâne competitiv. Evident, asta poate reprezenta o amenințare, dar în cazul nostru, până la urmă, faptul că noi suntem cei care avem totul sub umbrela noastră ne oferă acest avantaj și această protecție.

Reporter: Să mențineți prețul, dar și calitatea și totul de la zero kilometri?

Xavier Moreno: Pentru noi, cheia succesului este calitatea, multă calitate la un preț competitiv. Aceasta este diferențierea noastră. De fapt, asta este ceea ce caută clientul în ziua de azi, nu?

Reporter: Bine, mulțumesc mult, Javier, și sper să vedeți în România lucruri similare foarte curând.

Xavier Moreno: Ne putem ajuta reciproc, aici vom fi. Și comunitatea senegaleză îmi cere uneori acest lucru: „Hei, de ce nu înființăm un lanț integrat în Dakar?” Ei bine, deocamdată avem mult de lucru aici, în Spania, trebuie ca acest centru din Épila să ne asigure toate alimentele și produsele pentru restul Spaniei, pentru că, dacă cunoști bine Spania, înțeleg, suntem în colțul de sus. Sigur, trebuie să ajungem pe diagonală, nu? Suntem într-un colț.

Reporter: Lângă Portugalia?

Xavier Moreno: Da, da.

Reporter: Bine, sperăm ca într-o zi unul dintre profesioniștii români din compania voastră să decidă să se întoarcă în România și să înființeze o companie similară cu cea pe care o cunoaște acum, nu?

Xavier Moreno: Cu toții suntem dispuși să-l ajutăm.

Reporter: Și cu sprijinul vostru, desigur. Mulțumesc mult, Javier, și mult succes.

Xavier Moreno: Mulțumesc mult, Ioana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă