Cel mai mare festival al berii din lume, Oktoberfest, a început azi la München. Organizatorii se așteaptă ca peste 6 milioane de oameni din întreaga lume să participe la cea de-a 191-a ediție a festivalului, care se desfășoară pe terenul Theresienwiese.
Deschiderea oficială va avea loc la prânz, când noul primar al orașului München, Dominik Krause, din partea Verzilor, va da cep primului butoi de bere și va rosti tradiționalul „O’zapft is!”, expresie bavareză care înseamnă „S-a dat cep”.
Potrivit tradiției, primul litru de bere îi va fi oferit premierului landului Bavaria, Markus Söder, membru al Uniunii Creștin-Sociale (CSU). Momentul are și o încărcătură politică, întrucât este pentru prima dată când Söder primește berea de deschidere de la un primar al Verzilor, între cele două formațiuni existând frecvente dispute politice, scrie AGERPRES.
Startul oficial al festivalului va fi marcat și de lovituri de tun. Abia după acest moment, berea va putea fi servită în corturile Oktoberfest.
Festivalul se va desfășura timp de 16 zile, până pe 4 octombrie. Vizitatorii vor avea la dispoziție marile corturi de bere, atracțiile parcului de distracții, preparate tradiționale bavareze și concerte de muzică live.
Atmosfera tradițională va fi completată de portul specific festivalului: femeile poartă dirndl, iar bărbații lederhosen, pantalonii tradiționali din piele.
Pentru prima zi a festivalului sunt prognozate condiții meteo favorabile, cu cer senin și temperaturi de până la 24 de grade Celsius.
Prețul berii rămâne unul dintre subiectele recurente ale Oktoberfestului. În acest an, un litru de bere costă între 14,80 și 15,90 euro, iar prețul mediu este de 15,61 euro, în creștere cu 2,38% față de anul trecut.
În ciuda prețurilor ridicate, reprezentanții berarilor consideră că berea de la Oktoberfest rămâne relativ accesibilă în comparație cu alte piețe internaționale. Peter Inselkammer, purtătorul de cuvânt al proprietarilor de localuri de la festival, a indicat drept exemplu o mare berărie în stil bavarez din Las Vegas, unde un litru de bere ajunge la 24 de dolari.
Apa potabilă rămâne însă gratuită. Vizitatorii pot folosi mai multe fântâni cu apă potabilă amplasate în perimetrul festivalului.
Autoritățile au consolidat măsurile de securitate pentru ediția din acest an. Decizia vine după ce, anul trecut, festivalul a fost închis temporar într-o zi de sâmbătă, după ce fluxurile de persoane care intrau și ieșeau simultan din perimetru au generat o supraaglomerare periculoasă.
Printre măsurile introduse în acest an se numără un centru de coordonare și monitorizare. Camerele asistate de inteligență artificială vor fi utilizate pentru detectarea din timp a aglomerărilor mari, iar în zilele cu afluență ridicată va fi prezent și un manager specializat în gestionarea mulțimilor.
În zona festivalului au fost introduse interdicții privind armele albe și utilizarea dronelor. Vizitatorii vor trece prin filtre de securitate la intrare, iar gențile de dimensiuni mari sunt interzise. De asemenea, consumul de canabis nu este permis în perimetrul festivalului.
Aproximativ 600 de polițiști vor fi mobilizați pentru asigurarea ordinii publice. Secția de poliție Wiesn va fi sprijinită de unități ale poliției bavareze, inclusiv forțe antirevoltă, investigatori specializați în combaterea furturilor din buzunare și ofițeri veniți din opt țări.
Poliția anunță și măsuri ferme împotriva fenomenului de „upskirting”, care constă în fotografierea sau filmarea clandestină a persoanelor, în special a femeilor, pe sub fuste.
Înainte de deschiderea oficială, reprezentanții localurilor participante și producătorii de bere vor lua parte la tradiționala procesiune prin centrul Münchenului, până la Theresienwiese. Participanții vor traversa orașul în trăsuri și căruțe decorate.
Pentru prima dată, procesiunea se va opri pentru scurt timp la intrarea principală a festivalului pentru a comemora victimele atentatului din 1980, când o bombă a explodat în apropierea intrării în Oktoberfest. Doisprezece persoane au fost ucise și peste 200 au fost rănite.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți