Exclusiv/ VIDEO/Afacerea cu trufe, între piața neagră și birocrație/ Bertalan Attila, Casa cu trufe: „Suntem nevoiți să le importăm din Italia sau Bulgaria. Să nu se plimbe marfa la negru”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Bertalan Attila lucrează de 24 de ani în industria trufelor, dar spune că afacerea este departe de a fi una ușoară.

Antreprenorul de la ”Casa cu trufe” susține că producătorii și comercianții care lucrează legal sunt dezavantajați de costurile ridicate și de o piață neagră pe care statul ar trebui să o combată.

Afirmațiile sale sunt absolut stupefiante. El spune, în exclusivitate pentru G4Food, că, paradoxal, trufele care odinioară erau cumpărate din România ajung acum să fie aduse din Balcani, în timp ce o parte din marfa românească poate pleca peste graniță.

Bertalan Attila: „Este un business foarte greu”

Teoretic, pentru cine privește din exterior, afacerea cu trufe pare una dintre acele activități în care un produs rar și valoros poate genera profituri spectaculoase.

Realitatea antreprenorilor care lucrează în domeniu este însă mult mai complicată.

Bertalan Attila este în business-ul trufelor de 24 de ani și spune că experiența acumulată în mai bine de două decenii nu face ca afacerea să devină una simplă.

„Este un business foarte greu”, spune el. În spatele borcanelor cu cremă de trufe, al trufelor feliate sau conservate în saramură, pe care le vinde la târguri sau prin Emag, se află un lanț de aprovizionare complicat, costuri ridicate și o materie primă a cărei calitate poate schimba radical prețul produsului finit.

De la trufa românească, la importurile din Bulgaria și Italia

Unul dintre cele mai mari paradoxuri ale acestei piețe este că o companie care a lucrat cu trufe românești a ajuns să importe materia primă.

„Trufele, în principiu, au fost cumpărate în România, dar acum legislația este foarte, foarte anevoioasă și, efectiv, suntem nevoiți să le importăm, să zic așa, din Balcani”, explică Bertalan Attila.

Firma sa cumpără trufe din mai multe țări din regiune și le aduce în România atât în stare proaspătă, cât și congelată.

Schimbarea nu a fost determinată, potrivit antreprenorului, de lipsa trufelor românești, ci de dificultățile întâmpinate în ceea ce privește cadrul legal și achiziția acestora.

„Din Balcani, din diferite țări, le cumpărăm și le aducem în formă proaspătă sau în formă congelată.”

Situația este cu atât mai interesantă cu cât România are o producție de trufe apreciată pentru calitatea sa.

Specialități: creme cu trufe, trufe în saramură, tocate sau feliate

Trufele nu ajung însă în comerț doar sub forma produsului proaspăt.

Firma produce o gamă largă de specialități: creme cu trufe, combinații de cremă și alte ingrediente, trufe în saramură, tocate sau feliate.

Unele produse sunt pregătite pentru consum direct, în timp ce altele sunt destinate utilizării în gastronomie sau în industria alimentară.

„Avem o paletă destul de largă”, spune antreprenorul.

Printre produsele realizate se numără crema cu trufe și crema cu piper și trufe, dar și trufe conservate în mai multe forme.

Compania pregătește inclusiv ulei de măsline aromatizat cu trufe, produs pe care îl condiționează și îl pregătește pentru comercializare.

Trufa nu este deloc o materie primă ieftină

Prețul de achiziție diferă semnificativ în funcție de destinația produsului.

„Sunt prețuri diferite. Depinde pentru ce fel de produs le cumpărăm”, explică Bertalan Attila.

Pentru produsele în care aspectul trufei este important, materia primă trebuie să fie aproape perfectă.

„Dacă sunt produse care necesită o calitate desăvârșită, acelea sunt mult mai scumpe.”

Diferența se vede cel mai bine la trufele feliate. Pentru un astfel de produs nu pot fi folosite bucăți mici sau trufe deteriorate.

„Acele trufe trebuie să fie, fără greșeală, perfecte, cum s-ar spune. Nu poți să faci trufă feliată din trufe mici. Trebuie să iei o calitate extra, calitate mare, care și costă.”

Prin urmare, nu există un singur „preț al trufei”. Valoarea materiei prime depinde de specie, dimensiune, aspect, prospețime, destinația produsului și calitatea cerută.

„Dacă lucrezi onest și corect, afacerea este profitabilă”

În ciuda dificultăților, Bertalan Attila nu spune că afacerea cu trufe este una neprofitabilă.

Din contră, problema este diferența dintre imaginea pe care o are publicul despre acest business și marja reală a unei companii care funcționează legal.

„Dacă lucrezi onest și corect, afacerea cu trufe este profitabilă, dar nu ceea ce gândește lumea.”

Într-un calcul foarte simplificat, spune antreprenorul, se poate vorbi despre aproximativ 6-7% din valoarea facturată.

Dar acel procent nu reprezintă pur și simplu profitul companiei.

„În ăsta ai și profitul tău, și cheltuielile și pierderile.”

Din această marjă trebuie acoperite transportul, energia, taxele și alte cheltuieli de funcționare. Costurile financiare se adaugă și ele.

„1% când îți intră banii, 1% când scoți banii, 3% vrea statul, ajunge la 5%”, explică Bertalan Attila.

În aceste condiții, spune el, ceea ce rămâne este insuficient pentru a absorbi pierderile și costurile operaționale.

„Din 1 și 2% tu nu mai poți să suporți nici pierderile, transportul și să plătești curentul și toate dările, și să poți supraviețui ca și firmă.”

”Este o piață neagră care funcționează perfect”

Una dintre cele mai dure acuzații făcute de antreprenor privește amploarea pieței negre.

Întrebat cât de mare este evaziunea în domeniul trufelor, răspunsul este fără echivoc:

„Este foarte mare. Este o piață neagră care funcționeazăperfect și pe care tu nu poți să o combați. Singurul care poate să o combată este statul.”

Problema pornește, în opinia sa, de la recoltarea trufelor și de la lipsa unor mecanisme prin care oamenii care le culeg să poată vinde legal.

Una dintre soluțiile pe care le propune este organizarea acestora în asociații și acordarea unui cadru clar pentru recoltare și comercializare.

„Aceia să aibă dreptul de recoltare, dreptul de vânzare, ca și producători, ca și PFA, într-o formă în care să poată vinde marfa cu acte în regulă.”

Scopul ar fi ca trufa să intre într-un circuit comercial trasabil. „Să nu se plimbe marfa la negru.”

Italienii vin cu bani cash

În momentul în care o parte a pieței funcționează în afara circuitului fiscal, companiile care respectă regulile ajung să concureze cu cumpărători care au costuri diferite.

Bertalan Attila descrie situația prin exemplul cumpărătorilor italieni.

„În momentul în care marfa începe să se plimbe la negru, vine concurența din Italia care ți-o cumpără la negru și trece granițe, face mii de kilometri.”

În opinia sa, diferența este creată inclusiv de modul în care sunt efectuate tranzacțiile.

„Vin italienii cu euro în buzunar, plătesc, plătesc.”

În schimb, o firmă românească trebuie să înregistreze tranzacțiile, să treacă banii prin circuitul legal și să suporte costurile aferente.

„Toate astea la tine se pun ca și cheltuieli.”

România are trufe bune, dar firmele românești pierd competitivitatea

Paradoxul este că România are resursa și există cerere pentru ea.

„Noi, ca țară, suntem, ca și producție, undeva în mijloc, ca și cantitate, vorbind.”

Bulgaria, spune antreprenorul, are o recoltă de trufe mai mare raportat la dimensiunea țării, în timp ce România produce, în special toamna, trufe de o calitate foarte bună.

„Într-adevăr, s-ar putea lucra. Dar în ce condiții?” Răspunsul lui este legat din nou de legalitate.

„În condițiile în care totul să fie legal pentru toată lumea.”

Dacă o parte a pieței cumpără trufe fără documente și poate oferi un preț mai mare celui care le recoltează, firmele care trebuie să suporte toate taxele și costurile legale nu mai pot concura.

„Automat, îți cresc prețul trufei. Cresc prețul pieței în așa fel încât tu, ca persoană juridică, nu-ți mai permiți să o cumperi și să o vinzi.”

De ce este mai simplu să aduci trufa din străinătate?

De aici apare una dintre cele mai neobișnuite situații: un antreprenor român poate considera mai convenabil să aducă trufe din străinătate decât să cumpere trufe din România.

„Preferi să aduci trufele din Bulgaria”, spune Bertalan Attila. Iar în anumite situații, chiar Italia poate deveni o sursă mai convenabilă.

„Vă spun sincer că, întotdeauna, e mai convenabil să aduci trufa din Italia. Mai convenabil și decât din Bulgaria.”

Asta nu înseamnă neapărat că Italia produce toate trufele pe care le comercializează.

„Poate fi” și trufă provenită din România, admite antreprenorul.

Prin urmare, aceeași materie primă poate traversa frontiere înainte de a ajunge într-un produs finit.

24 de ani în business și aceeași problemă: accesul la piață

Compania sa  lucrează de 24 de ani în domeniu, însă antreprenorul spune că intrarea pe piață rămâne dificilă.

O parte a problemei este legată de concurența unor produse despre care afirmă că nu respectă întotdeauna standardele pe care le consideră corecte.

„Sunt produse pe piață care calitativ nu sunt tocmai cele adevărate”, spune el.

in această cauză, producătorii care folosesc materie primă de calitate și încearcă să păstreze autenticitatea produselor au nevoie de timp pentru a-și convinge clienții.

„Intrăm mult mai greu pe piață”, spune el.

Însă strategia a fost, în cazul său, una bazată pe produs.

„În momentul în care ne-au gustat foarte, foarte mulți oameni produsele, au optat pentru produsele noastre.”

Printre clienții săi se află restaurante, băcănii și companii din industria alimentară.

„Avem colaborări în domeniul producției de cașcaval, să zic așa, industria laptelui.”

O industrie cu potențial, dar cu circuit la negru!

Povestea trufelor arată astfel o contradicție greu de ignorat.

Pe de o parte, România dispune de o resursă naturală valoroasă, cu trufe apreciate pentru calitatea lor. Există cerere externă, există procesatori și există produse cu valoare adăugată: creme, uleiuri aromatizate, trufe feliate, tocate sau conservate.

Pe de altă parte, antreprenorii care încearcă să construiască un business legal spun că se confruntă cu taxe, costuri bancare, transport, energie și o piață neagră care poate împinge prețul materiei prime în sus.

Iar consecința este paradoxală: trufa românească poate ajunge să fie mai atractivă pentru cumpărătorul care o scoate din țară decât pentru procesatorul român care vrea să o transforme într-un produs finit în România.

Pentru Bertalan Attila, problema nu este lipsa potențialului.

„Nu. Costurile, costurile în România sunt foarte, foarte mari.”

În aceste condiții, antreprenorul spune că este tentat să își dezvolte activitatea și în alte domenii, pentru a reduce riscul.

„Prefer să dezvolt o altă afacere, nu știu, paralelă, în alt domeniu, doar pentru a nu avea probleme. Acesta este adevărul, vă spun sincer. Acesta este adevărul”, a recunoscut antreprenorul, exclusiv pentru G4Food.