Inițiativa aparține celor de la Weareromania.com și vinul.ro. Sub egida mișcării de idei și de promovare WeAreRomania.com, publicația Vinul.ro și partenerii au lansat în prima parte a lunii iunie 2024 „Luna gastronomiei cu Fetească” în două dintre restaurantele lanțului La Mama din Capitală – respectiv Ateneu și Muzeul Țăranului Român.
Pe durata campaniei, clienții vor găsi pe mese un meniu prescurtat, cu bucate de pe actualul teritoriu al României selectate din gastronomia locațiilor și asociate cu vinuri autohtone disponibile la sticlă și, majoritatea, și la pahar (nu doar din Fetească albă, regală sau neagră). De menționat că, în funcție de feedback-ul consumatorilor, e posibil ca Luna gastronomiei cu Fetească să dureze mai multe luni. Pentru iubitorii de tării, sunt propuse și 2 oferte de spirtoase tradiționale – o horincă de pere marca „La horincie” și o țuică „Zetea”.

Campania „Luna gastronomiei cu Fetească” din restaurantele La Mama are loc după ce publicația Vinul.ro a promovat 2024 drept „Anul de Fetească / E curată, românească!”, cu scopul de a spori notorietatea și accesibilitatea soiurilor autohtone de struguri pentru vin și de a consolida reputația acestora în context gastronomic și de comunicare.
În același scop, în data de 3 iunie, împreună cu Asociația Winelover România, publicația Vinul.ro a organizat și un concurs de vinuri din soiul Fetească regală – de Ziua internațională a acestui soi.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți