Ce gust are dorul de casă / Bunătățile românești care nu ajung ușor în Marea Britanie, iar magazinele din Londra nu le pot înlocui

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

În Londra, dorul de bucătăria românească poate fi potolit, de multe ori, cu o oprire la magazin. Se găsesc pufuleți, pateu, apă minerală românească, parizer, murături și afumături. Mai greu ajung însă peste graniță mâncărurile legate de o anumită regiune, de sărbători și de amintirile din copilărie.

Cristi Mărieș are 44 de ani și locuiește de aproape zece ani în Marea Britanie. Spune că nu este un mare mâncăcios și că nu obișnuiește să-și umple bagajele cu produse atunci când vine în România. Cu toate acestea, sunt câteva gusturi pe care nici magazinele românești, nici comunitatea numeroasă din Londra nu le pot reproduce întotdeauna. „Eu nu-mi aduc nimic niciodată”, spune Cristi. Pentru alți români plecați, lucrurile stau însă diferit. Mâncarea rămâne una dintre legăturile cele mai puternice cu locul de unde au plecat.

De la pufuleți și pateu până la murături făcute ca acasă

Oferta de produse românești din Marea Britanie s-a diversificat mult. Nu mai este vorba doar despre câteva conserve așezate într-un colț al unui magazin est-european. Există măcelării românești, producători de afumături și oameni care pregătesc murături după rețetele cunoscute de acasă. „Sunt oameni care fac murături exact ca acasă, afumături ca acasă. Este și măcelărie. De toate sunt, comunitatea este foarte mare”, povestește Cristi.

Unele produse românești au ajuns și în marile supermarketuri britanice. Cristi spune că a văzut pufuleți, pateu, conserve și apă minerală Borsec. În Londra, unde comunitatea românească este numeroasă, posibilitățile sunt și mai mari.

Bucătăria de acasă apare și la târgurile de tip „car boot sale”, organizate de obicei în weekend, în spații largi de la marginea orașelor. Printre tarabele cu obiecte vechi se găsesc și tonete cu mici, langoși, kürtőskalács și diferite mezeluri. „Tot ce vezi în România, exact acelea le vezi și aici”, spune el.

Produsele nu îi atrag numai pe români. Cristi își amintește că a întâlnit englezi care cunoșteau foarte bine mezelurile românești și puteau deosebi inclusiv cârnații oltenești, mai subțiri și mai iuți.

Toba se găsește mai rar, iar parizerul, deși este disponibil în magazinele românești, poate fi mult mai scump decât în țară. Pentru un produs care acasă este considerat obișnuit, prețul din Marea Britanie îl poate transforma într-o poftă costisitoare. „O bucată de 200 de grame este șapte-opt lire. Dacă te apucă pofta, plătești pentru fantezia asta”, spune Cristi.

Coliva sau paleuca, preparatele de care românilor le este dor

Unul dintre cele mai neașteptate preparate despre care Cristi spune că este căutat de românii din Marea Britanie este coliva. „Pe multă lume am auzit că îi lipsește coliva. Sau că ar mânca o colivă”, povestește el. Însă cum în Ardeal  nu se prepară colivă, pentru el, maramureșean, nu e mare lucru. Dar există un alt preparat de care își amintește cu drag, un preparat specific locului natal.

Unele mâncăruri nu pot fi cumpărate pur și simplu pentru că aparțin unei anumite regiuni și se pregătesc numai într-o perioadă a anului. Cristi vorbește despre un preparat din Țara Chioarului pe care îl numește „paleucă”. Mâncarea era pregătită după sărbătorile de iarnă, din colăceii sau cocuții primiți de copii când mergeau la colindat. „După ce colăceii se întăreau, erau tăiați felii și introduși pentru scurt timp în apă fierbinte, cât să se înmoaie la suprafață. Peste ei se puneau slănină prăjită cu untură, brânză sărată de oaie și felii de cârnați afumați. Straturile erau așezate unul peste altul, iar preparatul ajungea să semene cu un tort și se mânca folosind lingura”, explică el. „Este o mâncare de care îți este dor și în țară, pentru că nu se gătește decât într-o anumită perioadă. Și este specifică zonei”, spune Cristi.

În străinătate însă, distanța devine și mai greu de trecut. „Dacă te apucă dorul de acele preparate, chiar nu ai ce face”, recunoaște el.

Magazinele și producătorii români au reușit să ducă peste graniță aproape toate produsele cunoscute. Mai greu de transportat sunt însă mâncărurile care depind de un obicei, de o familie și de un anumit moment al anului. Raftul poate reproduce ingredientele. Nu poate recrea întotdeauna gustul unei mese de acasă.