Șapte plante pe care să nu le cultivi niciodată în grădina ta / Unele se răspândesc necontrolat, iar altele fac prea multă mizerie

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Unele plante par alegerea perfectă atunci când sunt cumpărate. Cresc repede, au flori parfumate sau oferă umbră într-un timp scurt. După câțiva ani, avantajele se pot transforma însă în probleme.

Rădăcinile care se întind în toată grădina, semințele răspândite peste tot și ramurile care se rup ușor pot obliga proprietarul să investească mult timp în întreținere. Arricca Elin SanSone, autoare specializată în grădinărit, a prezentat pentru Southern Living șapte plante pe care nu le-ar mai cultiva și pe care nu le recomandă pentru a fi cultivate în grădină. Ea are și o listă de motive pentru contrarecomandarea ei.

Lista se bazează pe experiența sa într-o grădină din Statele Unite. Statutul unei plante diferă în funcție de regiune. O specie considerată invazivă în America de Nord poate fi nativă în Europa, dar poate rămâne greu de controlat într-o grădină mică.

1. Lăcrămioara

Lăcrămioara, Convallaria majalis, este apreciată pentru florile albe în formă de clopoțel și parfumul puternic. Poate acoperi repede zonele umbrite, inclusiv terenurile cu sol mai sărac. Problema este sistemul de rizomi subterani. Chiar și o bucată foarte mică rămasă în pământ poate produce o plantă nouă. Din acest motiv, lăcrămioara poate fi extrem de greu de eliminat după ce s-a instalat.

Autoarea consideră că planta ar putea fi folosită într-un spațiu bine delimitat, de exemplu între casă și o alee. Într-un strat cu alte plante perene există riscul să ocupe treptat întreaga suprafață.

2. Lysimachia nummularia sau „Creeping Jenny”

Lysimachia nummularia este cultivată pentru frunzele rotunde, asemănătoare unor monede. Varietățile aurii sunt folosite frecvent pentru acoperirea solului sau la marginea ghivecelor. Planta se înrădăcinează în locurile în care tulpinile ating pământul. Se poate întinde repede printre florile perene și le poate acoperi.

Lăstarii tineri pot fi îndepărtați relativ ușor dacă sunt observați la timp. Autoarea recomandă însă cultivarea plantei în recipiente, fără ca tulpinile să ajungă pe sol. Chiar și în această situație, răspândirea trebuie supravegheată.

3. Părul ornamental „Bradford”

Pyrus calleryana „Bradford” a devenit popular în amenajările urbane americane datorită florilor timpurii și frunzișului colorat din timpul toamnei. Problemele apar pe măsură ce arborele se maturizează. Florile au un miros neplăcut, iar structura ramurilor este slabă. Coroana se poate despica în timpul furtunilor chiar atunci când pomul ajunge la forma sa cea mai atractivă.

În Statele Unite, acest soi se poate încrucișa cu alți peri Callery și poate produce hibrizi sălbatici, cu spini lungi. Arborele din grădina autoarei a fost doborât de o furtună, iar locul său a fost transformat într-o grădină de trandafiri.

4. Iedera englezească

Iedera, Hedera helix, poate acoperi rapid zidurile, gardurile și terenurile umbrite. În Europa este o specie nativă și are valoare ecologică, dar într-o grădină poate deveni foarte greu de ținut sub control. Tulpinile formează rădăcini în mai multe puncte și pot porni din semințe sau fragmente rămase pe sol. Planta poate acoperi alte specii și poate urca până la înălțimi foarte mari.

În regiunile unde a fost introdusă, inclusiv în unele zone din America de Nord, este considerată invazivă. Autoarea spune că a petrecut mult timp încercând să o îndepărteze din grădina părinților.

5. Plopul deltoid

Plopul deltoid, Populus deltoides, este un arbore cu o creștere rapidă. Dezavantajele sale sunt lemnul relativ slab și rădăcinile mari, care se dezvoltă aproape de suprafața solului. Primăvara, arborele produce cantități mari de semințe acoperite cu peri albi. Acestea pot acoperi curtea, straturile cu flori și terasa, se lipesc de plasele ferestrelor și pot ajunge în instalațiile de climatizare.

Ramurile se pot rupe în timpul furtunilor, iar rădăcinile pot ridica solul sau afecta amenajările din apropiere. Autoarea a înlocuit arborele cu o grădină de plante pentru polenizatori.

6. Menta

Menta nu lipsește complet din grădina autoarei, dar nu mai este plantată direct în pământ. Rizomii săi se extind rapid și pot apărea la distanță de planta inițială. Odată instalată într-un strat, menta poate concura cu celelalte plante și este dificil de îndepărtat. Fragmentele de rădăcină rămase în sol formează lăstari noi.

Soluția este cultivarea într-un ghiveci mare. Planta trebuie recoltată regulat, iar lăstarii care ies din recipient trebuie eliminați înainte să se înrădăcineze. Astfel, menta poate fi folosită în bucătărie fără să ocupe întreaga grădină.

7. Arțarul argintiu

Arțarul argintiu, Acer saccharinum, este comercializat adesea ca arbore de umbră cu dezvoltare rapidă. Tocmai această creștere accelerată contribuie la formarea unui lemn mai fragil. Ramurile se rup relativ ușor și lasă permanent crengi mici pe gazon. Arborele produce și numeroase semințe, care pot încolți în mai multe zone ale grădinii.

Rădăcinile mari și noduroase ajung la suprafață și pot îngreuna tunderea gazonului sau amenajarea terenului. După eliminarea arborelui, autoarea a folosit spațiul pentru un nou strat de plante perene.

Înainte de alegerea unei plante, trebuie verificate dimensiunea la maturitate, modul de înmulțire și statutul său în regiunea respectivă. Speciile cu răspândire agresivă pot fi uneori cultivate în recipiente sau spații delimitate. Dacă o plantă provoacă mai multă muncă decât satisfacție, înlocuirea ei nu reprezintă un eșec, ci una dintre lecțiile firești ale grădinăritului.