Crescătorii de oi care au protestat joi dimineață în fața sediului Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au plecat în marș spre Piața Victoriei, unde protestul este programat să continue până la ora 19:00.
Oierii cer deblocarea exporturilor de ovine și caprine, demiterea președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, și compensarea integrală a pierderilor economice provocate de restricțiile impuse sectorului, noteaz[ Agerpres.
Înainte de plecarea spre sediul Guvernului, manifestația a fost marcată de incidente. Mai mulți protestatari au încercat să intre în sediul ANSVSA pentru a discuta cu președintele instituției, Alexandru Bociu, iar jandarmii au intervenit folosind pulverizatoare cu substanță iritant-lacrimogenă.
Potrivit Jandarmeriei Capitalei, în jurul orei 09:45, o parte dintre participanți au forțat dispozitivul de jandarmi și gardurile metalice montate pentru delimitarea zonei de protest și au aruncat cu obiecte contondente către forțele de ordine.
„În jurul orei 09:45, participanţii au forţat dispozitivul de jandarmi şi de panouri metalice instalate pentru protecţia tuturor participanţilor şi au aruncat cu obiecte contondente asupra forţelor de ordine. În acest context, pentru păstrarea climatului de siguranţă al adunării publice, jandarmii, prin elementele de dialog, au făcut apeluri la calm şi au recomandat participanţilor să respecte măsurile preventive adoptate. Unii dintre participanţi au refuzat să respecte recomandările forţelor de ordine şi au exercitat presiuni asupra dispozitivului de jandarmi, motiv pentru care a fost folosit pulverizatorul individual cu substanţă iritant-lacrimogenă”, a transmis Jandarmeria Capitalei.
La protest au fost afișate și pancarte cu mesajul „Nu ne lăsați să pierdem tot”, iar participanții au scandat „Demisia!”.
Principala revendicare a crescătorilor de ovine este deblocarea exportului de ovine și compensarea integrală a pierderilor economice provocate de restricțiile impuse sectorului.
Aceștia solicită, de asemenea, vaccinarea împotriva antraxului pe cheltuiala statului și cer tragerea la răspundere, precum și eliberarea din funcție a persoanelor pe care le consideră responsabile pentru gestionarea defectuoasă a crizei și blocarea exporturilor.
Pe lista revendicărilor se află și plata urgentă a despăgubirilor pentru pesta rumegătoarelor mici, protejarea fermelor împotriva atacurilor faunei sălbatice, acordarea despăgubirilor în maximum 30 de zile și măsuri pentru creșterea competitivității sectorului ovin.
Protestul este organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Corbu Vaslui și Asociația Regională a Crescătorilor de Ovine și Caprine Voiniceni, cu sprijinul Federației Romovis.
Săptămâna trecută, ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat că a solicitat comisarului european pentru sănătate și bunăstarea animalelor, Oliver Várhelyi, flexibilitate în aplicarea condițiilor de export al ovinelor, pentru a facilita perioada de tranziție și revenirea treptată a României pe piețele externe.
Totodată, oficialul a cerut acordarea unor compensații pentru fermierii afectați de restricții, inclusiv pentru pierderile de venit, profitul nerealizat, finanțarea controalelor și repopularea fermelor.
În iunie, Comisia Europeană a decis prelungirea până la 31 decembrie 2026 a interdicției privind exportul de ovine și caprine din România către țările terțe și a menținut interdicția deja existentă pentru livrările către statele membre ale Uniunii Europene, măsură care a afectat puternic crescătorii de ovine.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți