Aproape toate alternativele vegetale la carne testate conțin micotoxine. Cercetătorii spun că nivelurile sunt sigure, dar cer reguli mai claren studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Parma (Italia) și Universitatea Cranfield (Marea Britanie) a identificat prezența micotoxinelor în aproape toate alternativele vegetale la carne și lactate analizate. Deși nivelurile detectate sunt sub limitele recomandate de Uniunea Europeană și nu reprezintă un risc imediat pentru consumatori, autorii atrag atenția că o alimentație bazată în mare măsură pe aceste produse ar putea duce, în timp, la o expunere cumulativă care necesită monitorizare, conform The Indepenent.
Rezultatele au fost publicate în revista științifică Food Control.
Cercetătorii au analizat 212 produse comercializate în supermarketurile din Marea Britanie, inclusiv burgeri vegetali, cârnați vegani, alternative la carne de pui, dar și băuturi pe bază de ovăz, migdale și soia. Toate produsele testate conțineau cel puțin una dintre cele 19 tipuri de micotoxine analizate.
Micotoxinele sunt compuși toxici produși în mod natural de anumite mucegaiuri care se dezvoltă pe cereale, leguminoase și semințe în timpul cultivării sau depozitării. În cantități mici, acestea sunt întâlnite frecvent în alimentele de origine vegetală și, în general, nu reprezintă un pericol pentru sănătate.
Autorii studiului avertizează însă că, în cazurile de expunere ridicată și pe termen lung, micotoxinele pot afecta ficatul și rinichii, pot slăbi sistemul imunitar și, în unele situații, pot crește riscul anumitor tipuri de cancer.
Potrivit cercetătorilor, toate valorile identificate în produsele analizate s-au situat sub pragurile recomandate la nivel european, ceea ce reflectă standardele ridicate de siguranță alimentară din industria britanică.
„Micotoxinele apar în mod natural în alimente și nu pot fi eliminate complet. Consumatorii nu ar trebui să fie speriați sau descurajați să consume o varietate de produse”, a declarat Andrea Patriarca, lector în micologie la Universitatea Cranfield.
Ea a subliniat însă că extinderea rapidă a pieței produselor vegetale a fost mai rapidă decât dezvoltarea reglementărilor privind monitorizarea contaminanților specifici acestor alimente.
Consumul de alternative vegetale la carne și lactate a crescut semnificativ în ultimii ani, pe fondul preocupărilor pentru sănătate și mediu. Cercetătorii spun însă că există încă puține studii care analizează în detaliu siguranța acestor produse și prezența contaminanților naturali.
Echipa de cercetare colaborează în prezent pentru evaluarea expunerii populației la micotoxine în funcție de diferite obiceiuri alimentare, cu scopul de a sprijini autoritățile în elaborarea unor reglementări și de a informa mai bine consumatorii, în special categoriile vulnerabile.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți