INTERVIU | A renunțat la jurnalism pentru cofetărie, iar după ani de muncă și-a închis laboratorul / Cristina Mehedințeanu, pastry trainer: „Stăteai în picioare, la 50 de grade, fără să mănânci, fără pauză” / „Este strigător la cer ce se întâmplă acum în HoReCa”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Cristina Mehedințeanu a plecat din România cu ideea că vrea să învețe cofetărie de la cei mai buni, undeva unde meseria asta chiar înseamnă ceva, fără să știe exact cum va arăta drumul, dar hotărâtă să meargă până la capăt. A ajuns la Londra și a rămas patru ani. Muncea șaisprezece ore pe zi, schimba joburi ca să prindă experiență în bucătării cât mai bune și vâna stagii de practică cu chefi cunoscuți, iar fostul ei job din comunicare și PR a devenit repede doar o amintire îndepărtată. „Munceai multe ore pe zi, bani puțini, stăteai în picioare, la 50 de grade, fără să mănânci, fără pauză, ceva horror”, își amintește ea despre acei ani. „Era cool pe atunci. Te simțeai ca în cartea lui Anthony Bourdain.”

Avea 26 de ani atunci și un vis suficient de mare cât să acopere tot restul, așa cum recunoaște acum, cu distanța pe care doar timpul o dă: „Eram însă tânără, aveam 26 de ani, eram atât de pasionată și aveam un vis încât nimic nu-mi putea sta în cale. Nu mai vedeam nimic altceva în jurul meu decât cofetăria, munca și, din păcate, nu a fost tocmai ok. Nu recomand.” Visul acela avea să fie pus la încercare din nou, ani mai târziu, când pandemia a oprit lumea în loc și, odată cu ea, i-a zguduit și încrederea: „Când a început pandemia îmi luasem gândul să mai deschid un laborator. Nu mai vedeam sensul și părea foarte nesigur totul.”

Șocul trecerii de la jurnalism la rigoarea unei bucătării

Drumul până la Londra începuse însă cu totul altfel. Cristina Mehedințeanu venea din comunicare, PR și organizare de conferințe de business, iar trecerea la rigoarea unei bucătării profesioniste a lovit-o ca un șoc fizic. „A fost greu saltul inițial. A fost un șoc. De unde task-urile implicau să scriu comunicate de presă și să organizez conferințe de business, dintr-o dată pe lista mea de to-do erau mise en place, stația de garnituri, singură, gătirea produselor din meniu, service și așa mai departe. A fost ciudat, foarte greu fizic mai ales, și a durat ceva până să mă adaptez”, povestește ea.

Cea mai mare mulțumire pentru Cristina: clienții fericiți ai laboratorului Zmeur

Întoarsă în România cu meseria învățată pe pielea ei, Cristina Mehedințeanu a deschis, împreună cu Nicolae Grigore, omul cu care avea să împartă și bucuria, și povara, laboratorul pe care aveau să-l numească Zmeur. Pentru o vreme, fiecare tort scos pe ușă a însemnat exact ce visase de la 26 de ani.

„Faptul că mi-am îndeplinit în sfârșit visul de tânără. Faptul că am făcut mulți clienți fericiți și asta m-a bucurat enorm. Asta este foarte important în Horeca, cred eu, mai mult ca în alte domenii, bucuria clienților cu un desert realizat pentru o ocazie specială, ceva personalizat, ceva de calitate care știi că a meritat toți banii. M-am simțit foarte mândră și recunoscătoare că am putut oferi așa ceva atâtor oameni. Am organizat atâtea evenimente frumoase, care o să rămână în amintirile oamenilor mereu. Un tort de nuntă, un candy bar. Este foarte special să iei parte la așa ceva. Te mișcă. Am făcut toate astea doar cu partenerul meu și cu puține resurse”, povestește Cristina Mehedințeanu.

Patru ani fără o zi liberă în cofetărie pentru Cristina

Bucuria aceea a avut un preț pe care l-a plătit în fiecare seară, în fiecare weekend, în fiecare vacanță la care a renunțat ca să țină Zmeur pe roate. Cristina mărturisește că a lucrat „4 ani non-stop, de luni până duminică. Am lucrat la Zmeur, seri, nopți, weekenduri, am predat cursuri, am scris pe blog, am făcut consultanță, toate ca să mențin totul pe roate. A fost însă prea mult”.

De ce s-a oprit, în cele din urmă, laboratorul de cofetărie Zmeur

Ritmul acela a fost greu de dus, iar în ianuarie, Cristina Mehedințeanu și Nicolae Grigore au decis, împreună, să se oprească. „A fost o combinație de lucruri puse în practică eronat, lipsa unui sprijin mai puternic, măsuri legislative luate foarte prost și dăunător pentru Horeca, o criză economică, multă presiune și stres, care nu au ajutat, multe dezamăgiri pe drum, obstacole. A fost o decizie comună, foarte grea la început, aproape că m-a pus la pământ, dar am supraviețuit”, mărturisește ea, și adaugă: „Este strigător la cer ce se întâmplă acum în Horeca. Măsurile legislative din ultimii doi ani, pachetele surpriză și tot ce s-a decis peste noapte a fost și este dezastruos. Ca business mic, la început de drum, a fost greu să gestionez costurile, logistica din spate, ce trebuie să faci efectiv ca să scoți un tort pe ușă pentru un client. Este ridicol. M-am sufocat.”

E un tipar care se repetă în toată industria. Președintele IMM România, Florin Jianu, a atras atenția, într-o conferință de presă din această primăvară, că sectorul serviciilor, în special Horeca, se confruntă cu disponibilizări, insolvențe și închideri de firme, pe fondul lipsei măsurilor de sprijin și al unei fiscalități peste puterea de cumpărare a companiilor mici.

Vulnerabilitatea din spatele deciziei de a închide laboratorul de cofetărie

Expunerea a costat-o mai mult decât orice pierdere financiară, spune ea, iar lecțiile pe care le-a învățat din asta sunt și acum greu de rostit fără emoție. „Lecții sunt multe. Mi-am învățat toate fricile și le-am văzut expuse una după alta, iar și iar. Mă cunosc mult mai bine acum. Am fost vulnerabilă, expusă, prezentă non-stop, fie că voiam sau nu. Am dus un proiect mare și greu de la idee la implementare la clienți care, odată ce ne-au descoperit, ne-au ales iar și iar. Vă mulțumim din nou, prietenii Zmeur! Ați fost minunați. O lecție importantă pe care am primit-o a fost să nu mă mai bazez pe nimeni, fără ceva concret. A fost o lecție dureroasă, care m-a dezamăgit”, spune Cristina Mehedințeanu.

Dacă ar fi să sfătuiască pe cineva în urma experienței sale, i-ar spune: „Să te oprești când vezi că lucrurile nu merg într-o direcție sustenabilă și bună sau o iau razna. Când vezi că la final tragi linie și dă cu multă virgulă, și nu mă refer aici doar financiar, să pui stop și gata. Se numește damage control și a te pune pe tine pe primul loc. Unele lucruri uneori nu se întâmplă așa cum vrei sau nu sunt ceea ce credeai că o să fie. Să renunți fără să fie ceva dramatic. Și să încerci măcar. Poate va merge sau nu. Măcar așa vei ști.”

O pauză de la cofetărie, după doisprezece ani fără respiro

S-a întors recent dintr-o vacanță în Barcelona, prima ei pauză adevărată de la deciziile grele, și vorbește despre echilibru cu aceeași sinceritate directă cu care vorbește despre tot ce a făcut prea mult până acum. „Nu mi-am găsit încă echilibrul. Este greu să găsești așa ceva în ziua de azi, mai ales cu o meserie în domeniul Horeca și când îți dorești și viață personală și timp liber. Îmi doresc mai multă liniște. Echilibrul o să tot vină și o să plece. Totul depinde și de mine cum o să aleg să merg mai departe și cât de mult îmi dau voie să mă odihnesc. Asta e cheia”, spune ea.

Copilăria la televizor și visul de cofetărie născut din Travel Channel

Dorința de a călători vine din copilărie, unde singura fereastră spre lume era televizorul. „Iubesc să călătoresc, sincer. Mi-am dorit asta de mic copil. Mă uitam cu uimire, mă lipeam de televizor la emisiunile de pe Travel Channel și vedeam cum oamenii călătoresc prin deșert, în America, în țări exotice, cum vorbeau limbi străine, cum degustau tot felul de ciudățenii și mâncare delicioasă și frumoasă. Eram efectiv fascinată. Pe atunci nu exista nimic exotic la alimentara din piață și nici nu am călătorit mică fiind, doar prin intermediul emisiunilor și cărților. Știu că odată am câștigat un ghid de călătorii cu Londra. Mi-a venit prin poștă, de la editura Rough Guides, nou și impecabil. Nu mi-a venit să cred”, își amintește Cristina, care avea să ajungă, ani mai târziu, chiar în Londra din ghidul acela.

Acum, când în sfârșit are timp, se întoarce la prima ei dragoste, cu un blog și un cont de Instagram unde ne încântă cu bunătăți din fiecare oraș vizitat.

Anglia și Spania, redescoperite cu ochi de cofetărie

Când vine vorba de dulciuri, Anglia rămâne pe primul loc, dar nu pentru dulciurile englezești în sine. „Momentan aș spune că Anglia, dar nu mă refer la dulciurile lor, să nu fiu înțeleasă greșit. Pur și simplu în Londra, unde am fost recent, se găsesc dulciuri, prăjituri, deserturi din toată lumea. Vrei Pasteis de nata? Sunt. Vrei deserturi rafinate franțuzești? Sunt. Vrei deserturi realizate de Albert Adrià, fratele lui Ferran Adrià? Da, sunt. Există o mare varietate și ofertă pe tot ce înseamnă dulce și desert. Acolo m-aș întoarce mereu dacă aș vrea să mai descopăr deserturi noi”, explică ea. Pe locul doi e Barcelona, proaspătă în amintire: „Acolo am descoperit crema catalană, churros și mai ales xuixo, o gogoașă catalană extraordinară. Aș mânca zilnic.”

Cântarul și titlul de Best Pastry Trainer, câștigat în sala de curs de cofetărie

Ritmul s-a schimbat, dar legătura cu partea educațională a rămas neschimbată, iar Cristina Mehedințeanu predă în continuare modulul de torturi clasice la Horeca School, ca pastry trainer, și oferă consultanță. În 2024 a fost desemnată Best Pastry Trainer, o recunoaștere venită direct din sala de curs, nu din laborator.

Obiectul care ar trebui să nu lipsească din bucătăria cuiva care iubește deserturile este cântarul. „Cântarul. Cântarul. Cântarul. Nu știu de câte ori trebuie să repet. Sunt multe persoane care fac prăjituri fără cântar și nu este ok. Văd și rețete fără cântar și nu sunt ok, le ignor, mă enervează. Reușita unui desert constau în cântărirea corectă și precisă a ingredientelor, tehnica de lucru aplicată și răbdarea, talentul, interesul. Doar așa se face treaba”, spune ea.

Ce rămâne din dragostea Cristinei pentru cofetărie

„Îmi plac în continuare deserturile. Chiar dacă am luat o pauză, o să mă fascineze mereu. Cofetăria mi-a oferit mult frumos în viață, atunci când treceam prin lucruri urâte. Mă observ că pe internet tot mă uit la rețete, sunt curioasă, salvez rețete, mai am acest drive, dar nu știu în ce direcție mă va duce, dacă mă va mai duce”, spune ea.

Deocamdată, cofetăria ei arată altfel decât acum un an: un blog, câteva cursuri la Horeca School, un titlu de Best Pastry Trainer și un bilet de avion cumpărat mai des decât înainte, cu cântarul așteptând undeva, în bagaj, ziua în care va fi folosit din nou.