România înregistrează cea mai ridicată rată de deprivare materială și socială severă în rândul tinerilor din Uniunea Europeană, potrivit celor mai recente date Eurostat pentru 2025. În acest context, Federația Băncilor pentru Alimente din România atrage atenția că accesul la hrană reprezintă una dintre cele mai importante condiții pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale.
Conform datelor citate de organizație, 15,1% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani se confruntă cu deprivare materială și socială severă. Totodată, 29,4% dintre persoanele care trăiesc în gospodării cu copii dependenți sunt expuse riscului de sărăcie și excluziune socială.
Reprezentanții Federației Băncilor pentru Alimente spun că lipsa hranei nu afectează doar alimentația, ci și accesul la educație, sănătate și dezvoltarea copiilor și tinerilor.
„Vedem zilnic în comunitățile în care lucrăm că, atunci când o nevoie de bază este acoperită, oamenii încep să aibă spațiu mental și energie pentru următorul pas. Când o mamă are certitudinea că are ce pune pe masă, poate să se gândească la educația copiilor ei. Când un tânăr sau un copil aflat într-o situație vulnerabilă este hrănit corespunzător, se poate concentra pe școală și pe formarea sa profesională, având șansa reală de a rupe cercul sărăciei”, arată organizația.
Federația Băncilor pentru Alimente din România recuperează surplusul de alimente aflate încă în condiții de consum și îl distribuie către persoane vulnerabile prin intermediul unei rețele de peste 850 de organizații neguvernamentale.
Potrivit datelor prezentate, ajutorul alimentar ajunge la peste 325.000 de beneficiari, printre care copii din centre de plasament, adolescenți din medii defavorizate, familii cu venituri reduse și părinți singuri.
Organizația subliniază că sprijinul alimentar constant permite ONG-urilor partenere să direcționeze mai multe resurse către servicii de educație, consiliere și integrare socială pentru copii și tineri.
„Tinerii și copiii noștri sunt viitorul, dar cum le putem cere să își construiască un drum când se confruntă zilnic cu grija și frica zilei de mâine? Sărăcia și lipsa hranei răpesc demnitatea și blochează potențialul unei generații întregi. Prin fiecare aliment pe care îl salvăm de la risipă și îl ducem în comunitățile vulnerabile, le transmitem acestor familii mesajul că nu sunt singure. Misiunea noastră nu este doar de a oferi o masă, ci de a reda demnitatea și stabilitatea”, a declarat Romuald Bulai, președintele Federației Băncilor pentru Alimente din România.
Federația face apel către companiile din sectorul agroalimentar și din retail să doneze surplusul alimentar în loc să îl irosească, amintind că legislația permite și încurajează astfel de donații.
Potrivit organizației, din 2016 și până la finalul anului 2025, Rețeaua Băncilor pentru Alimente a colectat peste 41.000 de tone de produse, echivalentul a peste 76 de milioane de porții de hrană distribuite către persoane vulnerabile. Dintre acestea, peste 37.000 de tone au fost alimente salvate de la risipă, iar restul provin din campanii de colectare și din produse nealimentare.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți